Danemarca – noua campioană mondială la handbal
Condusă magistral din teren de superstarul Mikkel Hansen (31 de ani), legitimat la Paris Saint Germain, autor a 7 goluri în marea finală a Campionatului Mondial din 2019, și de Nicolaj Jakobsen de pe bancă, selecționata Danemarcei a reușit, în sfârșit, să câștige în premieră titlul suprem.
Până acum, Danemarca se lăuda doar cu medaliile de aur la Europenele din 2008 şi 2012, dar și cu aurul olimpic, cucerit în 2016.
Cu o atitudine exemplară pe tot parcursul acestui turneu final, găzduit de Danemarca și de Germania, dar mai ales în ultimul act, danezii au câștigat marele trofeu de o manieră entuziasmantă.
Noua campioană mondială la handbal masculi Danemarca s-a calificat direct la Jocurile Olimpice din 2020, iar echipele de pe locurile 2-7, adică Norvegia, Franţa, Germania, Suedia, Croaţia şi Spania au obţinut dreptul de participarea la turneele preolimpice.
Mihaela Rotari