Salvatorii și pompierii – pe traseele din țară. Iată unde au intervenit!
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 13 situații de deblocare și tractare a mijloacelor de transport pe traseele și drumurile din țară.
Cele mai importante intervenții au avut loc în raioanele Anenii Noi, Dubăsari, Căușeni, Rezina, Ștefan Vodă, Bălți, dar și Criuleni.
Totodată, ieri 26 ianuarie, la 15.00, de către angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai S.A. Drumuri, a fost luată decizia de a sista temporar circulația pe traseul R-29, tronsonul dintre satele Constantinovca-Zolotievca-Troița Nouă, unde din cauza poleiului și ghețușului traseul era dificil.
În același timp, de către efectivele gărzilor Unității salvatori și pompieri Anenii Noi și Unității salvatori și pompieri Căinari, cu 4 autospeciale, au fost efectuate lucrări de tractare a 2 microbuze cu 3 persoane, iar angajații S.A. Drumuri au curățat și împrăștiat material antiderapant pe partea carosabilă, ulterior către ora 16:00, a fost permis accesul pe traseu pentru circulația transportului.
De intervenția salvatorilor a fost nevoie în localitatea Cocieri, raionul Dubăsari, unde din cauza accesului dificil spre un pacient cu fractură, ambulanța nu reușea să ajungă. Pompierii IGSU au ajutat serviciul medical pentru ca aceștia să poată transporta pacientul în siguranță la spital. Intervenții similare au avut loc la Căușeni dar și Bălți.
Conform informației Administrației de Stat a Drumurilor, la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant pe partea carosabilă, sunt implicate 421 unități de tehnică cu 801 muncitori, fiind împrăștiate circa 2364 tone de material antiderapant.
La moment toate drumurile sunt practicabile și se circulă în condiții de iarnă, iar toate sectoarele periculoase sunt monitorizate în permanență de către administratorii drumurilor și după necesitate se intervine. Potrivit IGSU pentru lichidarea consecințelor situațiilor de risc, pe parcursul ultimelor 24 de ore au activat peste 160 de salvatori cu 41 autospeciale de intervenție.
Mihaela Rotari