Soluția lui Gaburici pentru situația de pe piața valutară
Chiril Gaburici, candidat desemnat la funcția de prim-ministru, și-a exprimat regretul pentru situația de pe piața valutară cu care se confruntă cetățenii RM și a spus că Banca Națională ar trebui să întreprindă măsuri. Despre aceasta el a comunicat reprezentanților presei.
“Banca Națională trebuie să ia măsuri. Guvernul se va implica imediat ce va fi numit: va fi creat un grup de lucru care va studia minuțios situația și va veni cu soluții concrete”, a declarat potențialul premier.
Întrebat dacă ar putea exista riscuri în ceea ce ține de neachitarea salariilor la timp, dar și a altor probleme, Chiril Gaburici a afirmat că nu exclude acest fapt, însă nu cunoaște prea multe detalii în acest sens.
Maria Roșca