Patru candidați desemnați pentru funcția de Director al Consiliului de Administrație al ANRE. O funcție rămâne vacantă

Patru candidați desemnați pentru funcția de Director al Consiliului de Administrație al ANRE. O funcție rămâne vacantă

Ștefan Creangă, Veaceslav Untilă, Octavian Calmîc și Eugen Carpov sunt candidații selectați pentru funcțiile vacante de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Comisia economie, buget și finanțe a desfășurat, astăzi, interviul de selectare candidaților, transmite OFICIAL.

Cei 4 candidați, care au obținut cel mai mare punctaj la concursul desfășurat, vor fi propuși plenului Parlamentului pentru numirea în funcția de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Totodată, evaluând performanțele profesionale și manageriale ale candidaților la concurs, membrii Comisiei economie, buget și finanțe au constatat neacumularea punctajului necesar pentru selectarea candidatului la o funcție de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

La proba de interviu au fost admise 14 persoane. Este vorba de Ion Candu, Oleg Popa, Constantin Bragoi, Ștefan Creangă, Viorel Gamurar, Sergiu Ungureanu, Svetlana Zapșa, Violina Șpac, Veaceslav Untila, Eugen Carpov, Dan Bîrsă, Octavian Calmîc, Anatolie Zagorodnîi și Dumitru Suhoborcenco. Ulterior, o persoană și-a retras candidatura din concurs.

În calitate de observatori fără drept de vot, la interviul de selectare a candidaților pentru funcția de director al ANRE, au asistat reprezentanții Comunității Energetice, Delegației UE în Republica Moldova, Guvernului și Universității Tehnice a Moldovei.

Decizia Comisiei urmează a fi publicată pe site-ul Parlamentului.

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a anunțat concurs public pentru suplinirea a cinci funcții vacante de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Dosarele pentru concurs au fost depuse în perioada 30 noiembrie 2018 – 16 ianuarie 2019.

În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare a concursului, Comisia economie, buget și finanțe urmează să prezinte Președintelui Parlamentului și Comisiei juridice, numiri și imunități candidaturile selectate pentru a fi confirmate. Ulterior, candidaturile urmează a fi aprobate de plenul Parlamentului.

Toate cele 5 funcții de director au devenit vacante după ce oficialii și-au prezentat demisia la sfârșitul anului trecut.

Potrivit Legii cu privire la energetică, Agenţia Națională pentru Reglementare în Energetică este condusă de un Consiliu de Administraţie format din 5 directori. Membrii Consiliului de Administrație al ANRE sunt numiți prin hotărâre Parlament pentru un mandat de șase ani.

Mihaela Rotari

Share