Premieră pentru R. Moldova. Va fi realizat un studiu care va îmbunătăți situația demografică

Premieră pentru R. Moldova. Va fi realizat un studiu care va îmbunătăți situația demografică

În Republica Moldova va fi realizat în premieră studiul „Generații și Gen”, care va evidenţia tendințele şi provocările demografice, cu scopul de a elabora politici bazate pe dovezi.

În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Biroul Național de Statistică (BNS), UNFPA, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi Institutul Interdisciplinar de Demografie din Olanda au semnat un Memorandum de colaborare, în vederea desfășurării studiului.

Evenimentul a avut loc în cadrul unui atelier de lucru regional, la care participă reprezentanți oficiali și experți în demografie din 17 țări. Aceștia își vor împărtăși experiența cu privire la organizarea Studiului „Generații și Gen”, unul din cele mai ample studii demografice la nivel internațional, care urmează să se desfășoare în țara noastră în anul 2019 pe un eșantion de 10,000 de persoane.

„Datele bazate pe dovezi stau la baza elaborării unor politici eficiente. Situația demografică în care se află țara noastră, impune niște acțiuni imediate. Iată de ce, realizarea acestui studiu ne va ajuta să dezvoltăm politici și strategii pentru îmbunătățirea situației demografice și să abordăm corect preocupările persoanelor, familiilor și a societății în general”, a menționat secretarul general de stat al MSMPS, Boris Gîlca.

„Colectarea datelor de calitate este esențială pentru a înțelege mai bine structura familiilor actuale și alegerea cuplurilor de a planifica și naște numărul dorit de copii. UNFPA salută lansarea Programului Generații și Gen în Moldova și reiterează sprijinul organizației de a oferi asistență tehnică și expertiză în vederea desfășurării Studiului la cele mai înalte standarde internaționale, având la bază experiența și practicile altor țări”, a menționat Reprezentanta UNFPA în Moldova, Rita Columbia.

Studiul „Generații și Gen” a fost desfășurat până în prezent în 24 de țări și reprezintă un instrument global de monitorizare a schimbările demografice și răspuns la procesele de îmbătrânire, ratei joase de fertilitate, schimbărilor în structura familiei, relațiilor între generații și altele.

Mihaela Rotari 

Share