Adrian Lebedinschi, despre râul Bâc: „Dacă nu vom întreprinde măsurile necesare, vom avea o catastrofă ecologică”
„Situația ecologică din bazinul râului Bâc pe teritoriul mun. Chișinău este deplorabilă”. Afirmația a fost făcută de deputatul socialist Adrian Lebedinschi, candidat în circumscripția nr. 29 (Chișinău, Centru, Râșcani), în cadrul unei conferințe de presă, transmite OFICIAL.
„Râul Bâc are importanță majoră la aprovizionarea cu apă a locuitorilor mun. Chișinău și suburbiilor. Constatăm că, în perimetrul acestuia, starea ecologică este una deplorabilă. Agenții economici din zonă s-au conectat ilegal la această sursă de alimentare și revarsă deșeurile în apă. În urma expertizelor efectuate, s-a constatat că apa din toate fântânile din perimetrul râului Bâc nu este bună pentru consum. Știm de planurile Ucrainei de a construi hidrocentrale, iar acest lucru va micșora debitul râului. Dacă nu vom întreprinde măsurile necesare, vom avea o catastrofă ecologică”, a spus Adrian Lebedinschi.
De asemenea, deputatul a vociferat și unele soluții pentru această problemă. „Considerăm că, se impune elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru sistemul de aprovizionare cu apă și canalizare, a managementului deșeurilor solide și organice în perimetrul râului Bâc. Trebuie de pus accent pe construcția unor instalații moderne de curățare a deșeurilor din ape, conform cerințelor ecologice. Extinderea și renovarea sistemului de canalizare și construcția sistemelor de epurare tot ar fi o soluție. În locurile unde sunt sisteme de aprovizionare cu apă, este necesar de instalat sistem de evacuare a canalizației. Alte măsuri ce țin de domeniu ar fi: angajarea și instruirea personalului în universități, Agenția Ecologică de Stat să efectueze controale severe asupra agenților economici amplasați în perimetrul râului și impunere unui termen utile agenților care încalcă normele pentru ca aceștia să lichideze încălcările. O mare problemă este lacul de acumulare Ghidighici, care este înnămolit. Acesta trebuie curățit de nămol și perimetrul acestuia să fie curățat. De asemenea, să fie efectuat un control riguros al calității apei”, a mai spus deputatul.
Doina Secrieru