Oxana Domenti a prezentat scrisorile de acreditare Președintelui Elveției
„Sunt convins că în relațiile moldo-elvețiene există un potenţial nevalorificat de dezvoltare a colaborării bilaterale și Republica Moldova poate miza, în acest sens, pe expertiza şi susţinerea elveţiană”. Declaraţia a fost făcută de Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ueli Maurer, în cadrul ceremoniei de prezentare a scrisorile de acreditare, care a avut loc la Palatul Federal din Geneva, transmite OFICIAL.
În cadrul discuţiilor, ambasadorul Oxana Domenti a mulţumit Preşedintelui Ueli Maurer pentru contribuţia valoroasă oferită de Elveţia în procesul de modernizare a ţării noastre, prin intermediul strategiilor de cooperare cu Republica Moldova, inclusiv pentru extinderea domeniilor de asistenţă pe unele domenii noi, pliate pe necesităţile populaţiei, în cadrul noii Strategii de Cooperare pentru perioada 2018-2021. Diplomatul moldovean a remarcat rolul important al sprijinului elveţian în domeniul sănătăţii, aprovizionării cu apă potabilă, migraţie şi dezvoltare, cu impact vizibil asupra comunităţilor locale şi calităţii vieţii cetăţenilor din ţara noastră.
Preşedintele Maurer a salutat dinamica pozitivă a relaţiilor bilaterale moldo-elveţiene şi impactul benefic al proiectelor de asistenţă elveţiană pentru bunăstarea cetăţenilor Republicii Moldova. Oficialul elveţian s-a arătat convins de existenţa unui potenţial de dezvoltare a colaborării reciproc avantajoase între cele două state, interesându-se de domeniile prioritare în care ţara noastră mizează pe expertiza şi susţinerea elveţiană.
În context, Oxana Domenti a evidenţiat interesul Republicii Moldova în preluarea bunelor practici elveţiene în domenii precum neutralitatea, coeziunea socială, etnică şi lingvistică, securitatea, stabilitatea şi dezvoltarea sistemului financiar, dar şi a autonomiei locale.
Ambasadorul a relatat despre priorităţile mandatului său, fiind evidenţiat aspectul legat de dinamizarea relaţiilor comercial – economice, promovarea produselor autohtone pe piaţa elveţiană şi sporirea fluxului de investiţii elveţiene în Republica Moldova. Domnia sa şi-a exprimat convingerea că avantajele oferite de climatul investiţional atractiv, precum şi acordurile de liber schimb dintre Republica Moldova şi UE, CSI, cât şi alte state, vor atrage investiţiile şi tehnologiile elveţiene în ţara noastră. În această ordine de idei a fost reiterat dezideratul Guvernului Republicii Moldova de a semna un Acord de liber schimb cu statele EFTA, fiind solicitat sprijinul Elveţiei în acest sens.
De asemenea, ambasadorul Oxana Domenti a pledat pentru dezvoltarea cooperării la nivelul comunităţilor locale, precum şi valorificarea potenţialului de cooperare existent în domeniile cultură, educaţie şi cercetare, inclusiv prin dinamizarea dialogul bilateral prin vizite la nivel înalt ale oficialilor din cele două state.
Preşedintele Ueli Maurer i-a urat succes ambasadorului Oxana Domenti în exercitarea mandatului, asigurând diplomatul moldovean de întreaga susţinere a părţii elveţiene în realizarea obiectivelor de consolidare a cooperării bilaterale.
Cristina Pendea