Șezătoare în Marea Britanie, organizată de comunitatea moldovenilor din regiune (FOTO)

Șezătoare în Marea Britanie, organizată de comunitatea moldovenilor din regiune (FOTO)

În contextul sărbătorilor de iarnă, la 13 ianuarie, Asociația Moldo-Britanică „Vatra” a organizat o șezătoare. Evenimentul a întrunit reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie și ai comunității moldovenilor din regiune.

La șezatoare s-a ținut cont de obiceiurile strămoșești și tradițiile autohtone. „Atâta timp cât cinstim valorile naționale și le ținem vii, avem rădăcini. Cei plecați de pe meleagurile natale cunosc cel mai bine ce înseamnă dorul, iar tradițiile sunt acelea care ne mângâie sufletul”, au menționat organizatorii.

Pe parcursul șezătorii au avut loc concursuri, precum cine toarce cel mai lung fir de lână, cine dezghioacă cel mai repede porumbul. De asemenea, au răsunat cântece tradiționale, oaspeții au încins hore moldovenești.

Totodată, în cadrul șezătoarei au evoluat mai mulți membri ai diasporei noastre din Marea Britanie, Valentina Răileanu, corul de barbați „LondonMoldovanSingers”, un grup de copii condus de Olesea Tudosan și au răsunat colinde la chitară cu Eugen Lozovan.

Astfel de evenimente sunt organizate constant de către membrii diasporei Republicii Moldova, în scopul consolidării relațiilor între moldovenii care s-au stabilit peste hotarele țării și valorificării culturii naționale.

5_58

prima_4

Mihaela Rotari 

Share