Solicitarea Premierului Filip în privința curățării zăpezii
Prim-ministrul Pavel Filip a semnat astăzi o dispoziție, prin care solicită instituțiilor statului să organizeze curățarea zăpezii și a țurțurilor de gheață de pe acoperișurile edificiilor, dar și a zăpezii din curțile acestora, transmite Oficial.
„Autorităților li se recomandă să ia măsurile necesare pentru a asigura securitatea personalului antrenat în lucrări, a trecătorilor și a zonei în care se efectuează acestea”, se menționează într-un comunicat de presă.
În același timp, Premierul a solicitat administrației publice locale să informeze conducătorii instituțiilor publice și agenții economici despre necesitatea deszăpezirii acoperișurilor pentru a asigura securitatea cetățenilor.
În contextul codului galben de ninsori, emis de către meteorologi în data de 10 ianuarie, autoritățile au instituit o celulă de criză pentru a diminua consecințele provocate de condițiile meteo nefavorabile. Pe parcursul ultimelor 3 zile, în lucrările de deszăpezire a drumurilor au fost antrenate peste 1000 de unități de tehnică specială și peste 2000 de muncitori. În această perioadă, pe drumurile din țară au fost împrăștiate peste 10 mii tone de material antiderapant.
Celula de criză a monitorizat situația din țară până în data de astăzi.
Cristina Pendea