Modificări la Instrucțiunile Administrative de aplicare a Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor şi modelelor industriale

Modificări la Instrucțiunile Administrative de aplicare a Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor şi modelelor industriale

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) anunță că la 1 ianuarie 2019 vor intra în vigoare unele modificări referitoare la Instrucțiunile Administrative de aplicare a Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor şi modelelor industriale (în continuare – Instrucțiuni Administrative).

Modificările se referă la secţiunile 203 și 801 din Instrucțiunile Administrative și presupun:

  • anularea utilizării telecopiei (faxului) la Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) (secțiunea 203).

La momentul actual, se prevede posibilitatea transmiterii prin fax a oricăror comunicări, altor decât o cerere internațională conținând o reproducere a desenului sau modelului industrial care urmează să fie publicată în culori.

Prin urmare, comunicările din cadrul Aranjamentului de la Haga nu mai pot fi adresate Biroului Internațional al OMPI prin fax începând cu 1 ianuarie 2019. În schimb, o nouă funcţie, care va permite utilizatorilor să încarce documentele în format PDF ușor și sigur, va fi în curând disponibilă și accesibilă în cadrul serviciilor E-Filing Portfolio Manager (https://www.wipo.int/hague/en/e-filing.html) și Contact Hague (https://www3.wipo.int/contact/en/hague/).

  • sporirea flexibilității în ceea ce privește plata online (secțiunea 801).  Textul secțiunii 801 (iii) a fost modificat pentru a permite alte forme noi de plată online. Astfel, este prevăzut că taxele pot fi achitate Biroului Internațional printr-un sistem de plăți online pus la dispoziție de acesta.

Informații detaliate găsiți aici: https://www.wipo.int/edocs/hagdocs/en/2018/hague_2018_17.pdf.

Mihaela Rotari 

Share