Un nou program pentru minorii care au comis fapte penale mai puțin grave
Inspectoratul Național de Probațiune (INP) din subordinea Ministerului Justiției va pilota un program probațional nou, specializat în remedierea comportamentului infracțional al minorilor.
În următoarele luni va începe testarea programului probațional destinat minorilor care nu au împlinit vârsta răspunderii penale (14 – 18 ani) și au fost liberați de răspundere sau pedeapsă penală, fiindu-le aplicată, prin sentință judecătorescă, măsura de constrângere cu caracter educativ – obligarea minorului de a participa la program probațional. Programul a fost creat de INP, Asociația pentru Justiție Penală Participativă și Direcția Națională de Probațiune din București, în cadrul cooperării sectoriale dintre Ministerele Justiției din Republica Moldova și România.
Durata programului este de 6 luni, conține două componente obligatorii: stagiul de formare civică (educația moral-civică) a minorului și trainingul vocațional (formarea vocațională). Prin aplicarea primei componente se urmărește conștientizarea de către minor a consecințelor legale și sociale la care se expune în cazul comiterii unei infracțiuni, precum și responsabilizarea acestuia în privința comportamentului său. Cea de-a doua componentă a programului vizează identitatea vocațională a minorului axată pe autoevaluarea vocațională a acestuia și are drept scop investigarea nivelului de abilități generice de care dispune, pentru a se integra în mediul ocupațional.
Aplicarea programelor probaționale în calitate de alternative la detenție reprezintă o oportunitate de a asigura reeducarea și resocializarea copiilor care au comis fapte penale mai puțin grave, fiind exclusă interacțiunea acestora cu sistemul de justiție penală. Menționăm că în prezent activează 42 birouri de probațiune pe tot teritoriul țării. Specialiștii acordă asistență și consiliere în scopul promovării beneficiilor pedepselor alternative detenției şi prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. În 2017, peste 20 mii de persoane liberate de pedeapsa penală, dar în privința cărora au fost impuse obligațiuni sau restricții, au fost supravegheate și asistate de INP, numărul lor fiind în creștere în fiecare an.
Mihaela Rotari