CTIF organizează instruiri pentru responsabilii în achiziții publice. Detalii
Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) anunță, pentru luna decembrie, organizarea a cinci cursuri de instruire privind utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice (MTender)” și a două cursuri pentru utilizatorii Sistemului Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile Publice pe platforma 1C (SIIECAP).
Cele cinci cursuri de instruire sunt destinate responsabililor de achizițiile publice din cadrul autorităților și instituțiilor publice din mun. Chișinău. Primele trei cursuri se vor desfășura, începând cu data de 4 decembrie, în incinta Ministerului Finanțelor pe adresa: mun. Chișinău, str. Constantin Tănase 7, etajul 4, sala de instruire nr. 2, iar celelalte două – la sediul Centrului de instruire din cadrul CTIF pe adresa: mun. Chișinău, str. Constantin Tănase 6, etajul 4, biroul 415 A.
Cursurile nominalizate sunt gratuite și durează trei ore. Participanții la ele sunt familiarizați cu funcționalitățile platformei electronice MTender pentru procedurile de achiziții publice prin cererea ofertei de prețuri și licitație deschisă, accentul fiind pus pe exercițiile de utilizare a acestor funcționalități.
Cursurile pentru utilizatorii sistemului SIIECAP durează cinci zile și sunt organizate contra plată.
Persoanele interesate pot să se înscrie în prealabil la cursurile sus – menționate la tel: 022 822 032 sau pe adresa electronică instruire@ctif.gov.md.
În perioada iunie – noiembrie 2018, CTIF a organizat 203 cursuri de instruire privind utilizarea noului sistem informațional automatizat MTender la care au participat specialiști în domeniul achizițiilor publice din cadrul a 3165 de autorități și instituiții publice din țară. În același timp, formatorii CTIF au desfășurat, pentru utilizatorii sistemului SIIECAP, patru cursuri de instruire la care au participat 51 contabili din cadrul autorităților și instituțiilor publice care implementează acest sistem.
Conform statului CTIF, una din funcțiile de bază ale instituției este acordarea suportului instituțional, inclusiv în domeniul contabilității în sectorul bugetar, și în procesul de dezvoltare a capacităților profesionale ale specialiștilor ce activează în domeniile: finanțe publice, achiziții publice, fiscal și vamal.
Mihaela Rotari