Octavian Armașu – propus în calitate de guvernator al Băncii Naționale
Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, este propus drept următorul Guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova, transmite Oficial.
Anunțul a fost făcut de Președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unor declarații de presă.
„Domnul Cioclea a cooperat foarte bine cu Guvernul și Parlamentul pentru a avea o legislație modernă în domeniu. S-a descurcat bine cu FMI și Banca Mondială, și alți parteneri. Situația din domeniul financiar-bancar este foarte bună. Multe se datorează capacităților profesionale și de management ale lui Cioclea. Înlocuitorul lui trebuie să fie unul pe măsură. Luând în considerare implicarea personală pe toate domeniile, am decis, în baza Legii și competențelor, să fac propunere colegilor din Parlament ca următorul Guvernator BNM să fie numit Octavian Armașu, actualul ministru al Finanțelor”, a spus Andrian Candu.
De asemenea, Candu a menționat că Armașu este o persoană calificată din punct de vedere profesional și a dat dovadă de capacități bune de management.
„Din punct de vedere financiar-bugetar suntem într-o situația foarte bună. Domnul Armașu la nivel înalt a reușit să gestioneze finanțele publice. Are experiență în domeniul public și privat. Domnul Armașu a fost un partener bun cu domnul Cioclea în toate relațiile de conlucrare cu FMI, BM și alți parteneri internaționali. Cred că, domnul Armașu va putea continua foarte bine ceea ce a reușit domnul Cioclea. Sper mult ca Parlamentul, astăzi, își va da acceptul și vom reuși să aprobăm și să-l numim pe Octavian Armașu în calitate de Guvernator al BNM pe un mandat de 7 ani”, a mai punctat Andrian Candu.
De menționat că, actualul Guvernator al BNM, Sergiu Cioclea, a depus cerere de demisie din funcție, iar la 30 noiembrie 2018 își încheie activitatea.
Doina Secrieru
Omul cu capacitati in domeniub si a fost propus la aceasta functie.
Bai ce pot sa zic de Armasul e din acest domeniu si cred ca va face fata principalu sa continuie tot ce a inceput Cioclia.
Are experienta necesara in convorbiri si tratate , plus ca cunoaste bine tot ce sta cu finantele! Speram ca va avea succese la noua functie!