Familia Regală din România – decorată de Președintele Parlamentului din R. Moldova
Cea mai înaltă distincție a Parlamentului Republicii Moldova, Medalia Democrației, a fost înmânată, în cadrul unei ceremonii oficiale Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei și Alteței Sale Regale Principele Radu, în semn de recunoștință pentru promovarea intereselor și a imaginii Republicii Moldova.
Președintele Parlamentului a mulțumit Familiei Regale pentru proiectele inițiate în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.
După ceremonia de decorare, Andrian Candu a discutat cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu despre continuarea proiectelor începute în ultimii ani. Totodată, Familia Regală a anunțat că va oferi două burse noi, bursa Regele Mihai I și bursa Regina Ana, pentru tinerii din țara noastră.
Familia Regală, în ultimii ani, a susținut și a organizat o serie de vizite de informare a Caselor Regale din Europa despre Republica Moldova, oportunități de investiții și aspirația europeană a țării.
Cu suportul Familiei Regale a fost restaurat Mausoleul ostașilor români din Liceni și a fost inaugurat monumentul Regelui Ferdinand I. Anul jubiliar 2016, în care s-au aniversat 150 de ani de la fondarea Casei Regale și de la punerea bazelor Statului român modern, prin promulgarea Constituției din 1866, s-a încheiat la Chișinău. Fondurile adunate la spectacolul organizat de președintele Parlamentului și Familia Regală cu această ocazie au fost donate pentru reparația sălii festive a Liceului de Muzică ”Ciprian Porumbescu”.
Academia de Științe a Moldovei beneficiază de bursa Regele Ferdinand și bursa Regina Maria. În Muzeul Parlamentului se află un tablou, care îl reprezintă pe Regele Ferdinand I în timpul Primului Război Mondial, realizat de pictorul Valentin Tănase, oferit de Custodele Coroanei.
Mihaela Rotari