Sondaj: Igor Dodon continuă să se bucure de cea mai mare încredere din partea cetățenilor
Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova a realizat, în perioada 1-20 noiembrie curent, un sondaj, pe un eșantion de 1189 respondenți, în cadrul căruia i-a întrebat în care personalitate politică din Republica Moldova au încredere mai mare decât în celelalte.
După cum informează Oficial, potrivit sondajului, lider la capitolul încredere rămâne Igor Dodon – 26,1%.
Totodată, au încredere în Pavel Filip – 8,2%, Maia Sandu – 6,5%, Andrei Năstase – 5,3%, Zinaida Greceanîi și Vlad Plahotniuc – câte 2,7%, Vladimir Voronin – 1,6%, Ion Ceban – 1,5%, Ilan Șor – 1,4%, Renato Usatîi – 1,2%, Andrian Candu – 0,8%, altă candidatură – 1,1%.
De asemenea, nu au încredere în nimeni – 21,6% și nu știu sau nu au dorit să răspundă – 19,3%.
De menționat că, dacă am face o analiză a datelor din totalul deciși (59,1%), atunci tabloul rezultatelor ar arăta în felul următor: Igor Dodon – 44,2%, Pavel Filip – 13,9%, Maia Sandu – 11,0%, Andrei Năstase -9%, Zinaida Greceanîi și Vlad Plahotniuc – câte 4,6%, Vladimir Voronin – 2,7%, Ion Ceban – 2,5%, Ilan Șor – 2,4%, Renato Usatîi – 2,0%, Andrian Candu – 1,3% și altă candidatură – 1,9%.
În același sondaj, respondenții au fost rugați să spună în ce măsură sunt interesați de politică, astfel foarte mult – 5,7%, mult – 24,5%, puțin – 48,1%, deloc – 19,3% și nu știu/nu răspund – 2,4%.
Andriana Cheptine