Băsescu oferă prima reacție după reținerea Elenei Udrea
Fostul președinte Traian Băsescu pare să fi revenit pe scena politică. Un prim semnal l-a dat prin participarea sa la Congresul PMP ce a avut loc duminică la Palatul Parlamentului.
Miercuri, imediat după reținerea Elenei Udrea, Traian Băsescu a mers miercuri la sediul PMP pentru a-și lua în primire biroul amenajat.
La ieșirea din sediu, fostul Președinte al României, Traian Băsescu, a lansat un mesaj tranșant despre reținerea preventivă a Elenei Udrea, precizând nu o poate abandona, oricât de mult l-ar critica unii și alții pentru această hotărâre.
”Am spus de duminica faptul ca am un parteneriat politic cu PMP, am mai discutat cu liderii aprtidului, despre costrucita unui partid mare si puternic, am fost in birou, e micut, e curat, e bine aranjat , imi place.
Justiția este corecta si nu eu voi discuta despre justiția pe care am sustinut-o.
(…) In instanță, atunci cand procesul se va derula, va fi capabila sa-si dovedeasca nevinovatia (n.r.: referindu-se la Elena Udrea). Cred in omul asta, indiferent că sunt suparatii unii pe mine ca nu-l abandonez. Nu pot să abandonez ideea care mi-a fost atât de loial, nu pot să o abandonez. A fost printre putinii care au rămas alaturi de mine dintre fostii lideri ai PDL. Singurul moment in care as putea sa-mi schimb pozitia ar fi dacă judecatorii vor spune altfel”, a punctat Traian Băsescu la ieșirea din sediul PMP.