Ambasadorul Oxana Domenti, acreditat în calitate Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU

Ambasadorul Oxana Domenti, acreditat în calitate Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU

Noul Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU și alte organizații internaționale cu sediul la Geneva, Ambasadorul Oxana Domenti a prezentat scrisorile de acreditare directorului general al Oficiul ONU de la Geneva, Michael Møller, informează Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă, ceremonia oficială de acreditare a fost urmată de un schimb de opinii între cei doi oficiali pe marginea cooperării dintre Republica Moldova și Organizația Națiunilor Unite.

„Ambasadorul Oxana Domenti a relatat despre evoluțiile privind implementarea în Republica Moldova a Agendei 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă, inclusiv despre naționalizarea obiectivelor acesteia și transpunerea lor în noua Strategie de Dezvoltare ”Moldova 2030”, aprobată recent de Guvern, precum şi a mulțumit interlocutorului pentru suportul oferit de instituțiile ONU în elaborarea acestui document, dar și pentru întreg suportul și asistența oferite pe parcursul anilor. Directorul General Møller a informat despre prioritățile pe care ține să le promoveze în fruntea Oficiului ONU de la Geneva: implementarea ”Agendei 2030” pentru dezvoltare durabilă, proiectul de informare a publicului larg despre rezultatele concrete ale activității ONU, Planul strategic de conservare a patrimoniului Oficiului ONU și prioritățile în promovarea egalității de gen”, se spune în comunicat.

Totodată, cei doi oficiali au convenit să continue parteneriatul în promovarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), utilizând în acest sens platforma Laboratorului ODD bazat în Geneva.

„Ambasadorul Oxana Domenti a relatat despre prioritățile Guvernului Republicii Moldova, trasate  în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere Republica Moldova-UE. De asemenea, a fost subliniată importanța pentru țara noastră a participării active în structurile ONU, evocându-se candidatura Republicii Moldova pentru calitatea de membru în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, în perioada 2020-2022. În cadrul dialogului a fost menționată contribuția voluntară a Republicii Moldova pentru Planul strategic de conservare a patrimoniului Oficiului ONU de la Geneva, efectuată în anul 2017 cu ocazia celebrării unui sfert de secol de la aderarea Republicii Moldova la ONU. Michael Møller a adresat felicitări ambasadorului Oxana Domenti cu prilejul numirii în funcție și i-a urat succes pe parcursul mandatului”, se mai spune în comunicat.

Mihaela Rotari

Share