Ambasadorul Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite a prezentat scrisorile de acreditare
„Deschiderea Ambasadei moldoveneşti la Abu Dhabi reprezintă un pas important în aprofundarea dialogului politic, comercial-economic, social și cultural dintre Republica Moldova şi Emiratele Arabe Unite (EAU)”. Declaraţia a fost făcută de către vicepreședintele Emiratelor Arabe Unite, prim-ministrul țării, Șeicul Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, în cadrul ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare a ambasadorului Republicii Moldova în EAU, Victor Haruța, transmite Oficial.
Interlocutorii au făcut un schimb de opinii cointeresat privind stadiul actual al relațiilor bilaterale, precum și potențialul de consolidare a acestora. Ambasadorul Victor Haruța a accentuat că Republica Moldova este interesată în dezvoltarea relațiilor reciproc avantajoase cu Emiratele Arabe Unite pe toate dimensiunile.
De asemenea, ambasadorul Victor Haruța a reiterat interesul sporit al Republicii Moldova de a participa la Expoziția „Dubai Expo 2020”, eveniment considerat a fi o oportunitate foarte bună pentru stabilirea unor noi parteneriate atât cu Emiratele Arabe Unite, cât și cu cele peste 130 state ale lumii participante la acest eveniment. În context, șeful misiunii diplomatice a lansat invitația pentru oamenii de afaceri din UAE să participe la „Moldova Business Week”, care va avea loc la Chișinău în perioada 27-29 noiembrie 2018.
Doina Secrieru