Udrea dezamăgită de Traian Băsescu

Udrea dezamăgită de Traian Băsescu

Elena Udrea chiar pare că a rămas de una singură în războiul cu șeful interimar al SRI, Florian Coldea. Întrebată de ce fostul președinte Traian Băsescu nu a exprimat până acum nici un punct de vedere despre scandalurile în care ea este implicată în aceste zile, Elena Udrea s-a eschivat inițial de la un răspuns concre după care a declarat că ”dacă va dori să spună ceva vreodată o va spune”.

La insistențele realizatorului Sabin Orcan în mai multe rânduri, Elena Udrea a exclamat: ”Atâția ani nu am vorbit în numele lui… nu o voi face nici acum. O să vorbească dacă va dori”

Apoi ea a cerut tuturor celor care vor să afle adevărul să se solidarizeze cu ea împotriva abuzurilor la care este supusă:

”Eu aș vrea ca oamenii care mă ascultă să se solidarizeze cu mine. Sunt mulți care îmi cer să merg mai departe. Oamenii de genul ăsta îi aștept să vorbească. Cer jurnaliștilor, ONG-urilor și celor care doresc să cunoască adevărul să vorbească. Vor să îmi închidă gura. Nu spun să nu fiu cercetată și chiar am spus la Parlament să îmi fie ridicată imunitatea pentru că și eu sunt interesată să se afle adevărul”, a spus Udrea la B1tv.

stiripesurse.ro

Share