De ce PD refuză să voteze limba română în Constituție? Președintele de onoare oferă detalii!
Președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii Adevărul.ro, a vorbit despre poziția PD privind modificarea articolului 13 cu referire la limba română, informează Oficial.
„Nu-i nici o chestie sofisticată aici, e foarte simplu. Colegii știu lucrul acesta că, la schimbarea Articolului 13 e mai complicat, fiindcă este o chestie mai sensibilă, o chestie mai personificată, care e legată de tradițiile familiilor sau localităților de unde au venit deputații”, a precizat el.
Totodată, Diacov s-a referit la introducerea în Constituție a sintagmei „integrare europeană”, dar și la rolul opoziției în acest sens.
„Ei știu că la acest articol este foarte posibil ca noi să nu adunăm majoritatea voturilor și atunci ne pun în situație. Eu am spus de sute de ori și am votat și la modificarea Constituției, și acum la Comisie, că moldovenii din Republica Moldova vorbesc limba română. Este clar ca buna ziua, dar nu toți consideră așa. Atunci eu nu pot să-l impun pe coleg să voteze în mod obligatoriu. Eu cred că nu ar trebui să condiționez colegii. Este mai degrabă un capriciu, ei nu vor să voteze împreună cu coaliția majoritară”, a menționat Diacov.
De menționat că, Partidul Democrat a propus proiectul de modificare a Constituției, care prevede introducerea sintagmei „integrare europeană”. Fracțiunile Partidului Liberal și Partidului Liberal Democrat condiționează susținerea inițiativei PDM, astfel solicită, la rândul lor, susținerea de a introduce „limba română” în Constituție.
Mihaela Rotari
Nu cred ca introducerea limbii române ac e marea problema a partidelor pro europene ca sa voteze introducerea vectorului european in constitutie, având învedere ca PL PLDM au acumulat voturi pentru a ajunge în parlament promovânduse pe vectorul european și acum de ce dau înapoi? sau poate ei au vreun tratat cu PSRM de nu ne reprezinta votul in parlament.