PSRM: Introducerea unui amendament ideologic în Constituție contravine principiilor fundamentale
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a anunțat că nu susține introducerea sintagmei „integrarea europeană” în Constituția Republicii Moldova, propusă de către partidul de la guvernare, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, PSRM consideră că introducerea unui „amendament ideologic în Constituție contravine principiilor fundamentale, precum dreptul la alegere și va înrăutăți și mai mult situația din țară, în condițiile în care societatea este și așa dezbinată, iar situația devine mai precară cu trecerea fiecărui an, în ultimii nouă ani”.
Potrivit PSRM, Constituția este legea supremă, ce trebuie să reflecte interesele întregului popor și nu a unui partid aparte sau a unor politicieni.
„Echilibrul delicat de astăzi se păstrează în societate datorită înțelepciunii poporului moldovenesc, în pofida politicii eronate și unilaterale a integratorilor europeni, astfel încercând să-și mascheze incompetența, din domeniul politic, social-economic, prin utilizarea excesivă a lozincilor geopolitice. Partidul Socialiștilor susține pe deplin și împărtășește poziția președintelui cu privire la necesitatea promovării unei politici externe echilibrate a statului, inadmisibilitatea unor astfel de distorsiuni și adoptarea unor astfel de decizii grave fără participarea poporului – numai prin alegeri sau referendum. Socialiștii se opun în mod categoric adoptării amendamentelor ideologice în Constituție, în Parlament și nu vor vota pentru acestea. Mai mult ca atât, că asemenea subiecte se discută fără a fi coordonate cu poporul, practic în ajunul alegerilor parlamentare, după care mulți dintre reprezentanții majorității parlamentare vor trece în arhiva politică”, se mai spune în comunicat.
Doina Secrieru