(INTERVIU) Radu Bezniuc: „Operatorii naționali au devenit mult mai responsabili în partea legată de starea aeronavelor și pregătirea piloților”

(INTERVIU) Radu Bezniuc: „Operatorii naționali au devenit mult mai responsabili în partea legată de starea aeronavelor și pregătirea piloților”

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Directorul Autorității Aeronautice Civile (AAC), Radu Bezniuc, a vorbit despre cât de sigure sunt zborurile și cât de  calificat este personalul din domeniu,  de ce R. Moldova nu va fi supusă unui audit pe aviație din partea ICAO, dar și  când va  intra în vigoare Regulamentul privind  operarea aparatelor de zbor fără pilot (drone).

Tribuna:   Dle. Bezniuc, anul 2018 e unul plin de evenimente pentru Autoritatea Aeronautică Civilă. Care sunt cele mai mari reușite înregistrate  până acum?

Radu Bezniuc: În primul rând, se înregistrează un progres semnificativ pe una dintre cele mai importante direcții pe care le gestionează Autoritatea Aeronautică Civilă – și anume privind siguranța zborurilor. Astfel, în 2018 a continuat trendul pozitiv al coeficientului calculat pentru Republica Moldova în cadrul Programului Internațional de Evaluare a Siguranței Aeronavelor Străine (SAFA). Potrivit datelor Agenției Europene de Siguranță a Zborurilor (EASA), rata de țară, în luna septembrie 2018, a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani – de 1,12 puncte, de la 1,94 puncte cât era în septembrie 2016. Aceasta în condițiile în care cu cât punctajul este mai apropiat de 0, cu atât este mai ridicat nivelul de siguranță a zborurilor, iar țările care depășesc 2 puncte intră în vizorul Comisiei Europene și riscă introducerea anumitor limitări la zboruri pe aeroporturile din spațiul UE.

Desigur, rezultatul obținut nu este unul ideal, iar obiectivul nostru este să aducem acest coeficient mai jos de 1,0 puncte. Este un obiectiv real, existând și poziția fermă a Guvernului de a urma strict regulile existente și de a nu ceda unor situații de moment.

Deja putem spune că, operatorii naționali au devenit mut mai responsabili în partea legată de starea aeronavelor, dar și pregătirea piloților. Mai mult, companiile au început să angajeze personal de înaltă calificare de peste hotare, pentru a completa insuficiența de cadre înalt calificate cu experiența internațională. Aceasta pe perioada în care sunt concomitent pregătiți specialiști din țară.

Trebuie să remarc că ratingul SAFA pe țară este format din media evaluării în parte a fiecărei companii naționale ce operează zboruri pe aeroporturile unde se aplică programul respectiv. Ratingul direct însă a unui stat,care reflectă  conformarea cu standardele și reglementările internaționale în domeniul siguranței zborurilor,este stabilit în urma auditului internațional ICAO și a eliminării neconformităților stabilite prin audit. Astfel, dacă în 2014 după ultimul audit ICAO, coeficientul atribuit Republicii Moldova era de implementare efectivă a tuturor standardelor la nivel de aproape 72% din 100, la situația din 19 septembrie 2018,  în urma eliminării neconformităților, ratingul statului Republicii Moldova se apropie de 80%. Anume datorită acestui progres vizibil  ICAO, deja de 4 ani, nu include țara noastră în programul său de audit. După cum am fost informați, nici pentru 2019 Republica Moldova nu va avea un audit pe aviație, pe lista de priorități a ICAO fiind incluse alte state care înregistrează un rating mai slab de 60% la capitolul siguranța zborurilor.

T.: Recent, un ziar, cu referire la careva foști angajați ai AAC, a publicat un articol în care se spune că, din cauza  pretinsei înrăutățiri a acestui rating, cauzată de accidentele cu implicarea aeronavelor companiei Valan Internațional Cargo Charter în Africa și Afganistan, UE ar putea introduce interdicții pentru companiile moldovenești. Cum comentați?

R.B.: Îmi pare extrem de rău că unii jurnaliști își permit să creeze falsuri grosolane și să se dea cu părerea pe așa subiecte cum este siguranța zborurilor, bazându-se pe surse lipsite de credibilitate. Datele oficiale cu care noi operăm sunt oferite de către Agenția Europeană pentru Siguranța Zborurilor (EASA), unica organizație care stochează și gestionează baza de date SAFA. Iar acestea arată clar că tendința este cu totul alta – de îmbunătățire a ratingului de siguranță a zborurilor. Și desigur nu poate fi vorba de careva interdicții sau limitări pentru operatorii naționali.

Mai mult, chiar recent, la reuniunea, din 1 septembrie 2018, a Directorilor Generali ai Autorităților Aeronautice Civile, parte ai Conferințe Europene a Aviației Civile, Republica Moldova a fost remarcată pentru trendul pozitiv al indicelui SAFA de către directorul executiv al EASA, Patrick Ky.

Și dacă tot ați deschis subiectul, este cazul de menționat că un fost inspector, care este prezentat ca sursă de informare a acestui ziar, cu certitudine ar cunoaște că Valan Internațional Cargo Charter operează în zone de risc sporit de pe continentul Africa și în Afganistan. Respectiv,compania nu este evaluată și nu are rating în cadrul Programului SAFA. Astfel, accidentele din Coasta de Fildeș și Afganistan, aflate în proces de investigare, nu puteau influența ratingul general pe țară, care se calculează doar după inspectarea companiilor care operează pe aeroporturile din statele care participa in programul SAFA al EASA. Pot doar să presupun că sursa anonimă a acestui ziar i-a indus în eroare intenționat pe jurnaliști, fiind rău-intenționată.

T.: Totuși, ați putea să ne spuneți care este nivelul de pregătire a specialiștilor și inspectorilor din cadrul Autorității Aeronautice Civile și dacă ei fac față cerințelor internaționale pentru supravegherea domeniului? 

R.B.: Declar cu toată răspunderea că nivelul de calificare a cadrelor din AAC este unul foarte înalt, iar pentru a menține calificarea angajaților, în permanență, sunt asigurate instruirile și perfecționările profesionale, inclusiv fiind susținute de către organizațiile internaționale din domeniu.

Fenomenul de migrarea cadrelor, cu părere de rău, nu ne-a ferit, or aceasta este condiționată, în primul rând, de ofertele mai atractive de remunerare din industrie. Cu regret, mai mulți angajați ne-au fost ”furați” de către operatori aerieni, dar și de instituții internaționale din domeniul aviației. De exemplu, unul dintre specialiștii noștri din domeniul de navigabilitate aeriana a fost angajat în cadrul Autorității Aeronautice din Franța, iar un alt specialist a fost contractat de o organizație internațională, la fel cu sediul in Franța, care se ocupă de certificarea echipamentelor din domeniul aviației civile. Avem de asemenea și un coleg detașat in calitate de reprezentant la EUROCONTROL, care a trecut de procesul riguros de selecție al acestei instituții europene.

Facem tot posibilul pentru a păstra specialiștii, dar atât timp cât ofertele pe industrie sunt mult mai atractive, în continuare vom avea plecări. Pentru acoperirea deficitului de cadre se aplică politica de instruire și sporire continua a cunoștințelor profesionale ale tuturor angajaților unei subdiviziuni antrenate în activități de inspectare. În acest mod, fiecare angajat al unei subdiviziuni îl poate substitui pe altul.

În ceea ce ține de inspectorii SAFA, există o noua recomandare, elaborată în urma ultimului audit EASA, efectuat cu trei luni în urmă. Conform conceptului pe care îl dezvoltăm, toți inspectorii din cadrul AAC pentru operațiuni de zbor și navigabilitate, în anul 2019, vor trece procedura de calificare ca să devină și inspectori SAFA. Migrarea se va face cu o perioadă de tranziție suficientă, ca industria și angajații să se ajusteze la noile condiții.

T.: La 2 septembrie 2018, în Afganistan, un elicopter companiei aeriene Valan International Cargo Charter s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de la baza aeriană militară din Mazar-i-Sharif. Care sunt ultimele informații pe acest caz?

R.B.: Deja am primit solicitare din partea entității de investigare a accidentelor aeronautice din Afganistan de a participa la investigarea cauzelor producerii acestui accident. Conform Convenției de la Chicago, accidentele se investighează de către statul unde acestea se produc și doar dacă există solicitare poate fi implicată Autoritatea Aeronautică a statului în care este înregistrată nava. Grupul de experți din partea Republicii Moldova va pleca în Afganistan în primele zile ale lunii octombrie. Investigarea unui accident este însă un proces îndelungat, care poate dura și un an.

Bunăoară, încă este în investigare un alt accident, produs în octombrie 2017, în Coasta de Fildeș, când aeronava AN-24 al aceleiași companii s-a prăbușit în ocean.  Și în acest caz experții AAC al Republicii Moldova au participat cu expertiza la investigare. Chiar săptămâna trecută, șefa Agenției de Investigare a Accidentelor din Coasta de Fildeș și reprezentantul entității de investigare din Franța au efectuat o vizită în Moldova, pentru a evalua facilitățile companiei Valan International. În cadrul întrevederii pe care am avut-o, am fost informați că a fost finalizată simularea fazei finale a zborului, inclusiv în baza descifrării cutiilor negre,  iar la moment sunt în proces de formulare a concluziilor, care vor fi expuse într-un raport și care ne va fi expediat.

Rezultatele acestor investigații sunt foarte importante și le vom examina minuțios, deoarece în baza lor se elaborează un set de recomandări, valabile pentru toți operatorii acestor tipuri de aeronave.

T.: AAC a elaborat  proiectul Regulamentului privind  operarea aparatelor de zbor fără pilot (drone), care în premieră vor institui un cadru de reglementare în domeniu. Când, nemijlocit, începe implementarea acestuia?

R.B.: Lipsa de reglementări în domeniul utilizării dronelor creează un vid și nici nu permite dezvoltarea acestui segment. În alte state riscurile de utilizare a dronelor au fost înțelese și percepute mult mai rapid, de aceea deja implementează legislația tranzitorie, până la apariția  Regulamentului UE pentru utilizarea dronelor, care este la etapa finală de aprobare.

Autoritatea Aeronautică Civilă a aprobat Regulamentul respectiv la data de 24 august. La moment, documentul este supus expertizării juridice, după care va fi publicat în Monitorul Oficial și va deveni aplicabil.

Acesta a fost elaborat într-un spirit user-friendlyceea ce presupune că utilizatorii vor avea de parcurs un număr minim de proceduri administrative. Multe  dintre acestea vor fi disponibile prin intermediul unei platforme digitale, aflată în proces de elaborare la moment.

T.: Apropo, experiența cărora state ați examinat la elaborarea acestui document?

R.B.: Documentul respectiv are la bază bunele practici ale mai multor state membre UE, care deja dispun de cadru normativ funcțional aplicabil dronelor, printre care Lituania, Irlanda, Marea Britanie, România, Italia, Spania. Comparativ cu multe state membre ale UE, abordarea AAC este însă mult mai blândă, iar urmare a autosesizării AAC pe marginea comentariilor apărute în mass-media la etapa consultărilor publice a Regulamentului, au fost luate în considerare multe din doleanțele jurnaliștilor, utilizatorilor de drone, asociațiilor sportive, etc..

T.: La capitolul diversificarea zborurilor, care sunt schimbările?

R.B.: Aici putem vorbi despre impactul indirect pe care îl are aplicarea politicii Guvernului pe domeniul aviației civile. Prin măsurile de liberalizare continuă a pieței, a fost deschisă oportunitatea de intrare pentru  operatori noi, dar și lărgirea hărții zborurilor pentru cei existenți pe piață. Anul acesta avem intrarea pe piață a unui operator nou din Israil, care a lansat cursa spre Tel Aviv. Și low-costul Wizzair a decis să-și lărgească semnificativ prezența pe piață prin bazarea pe Aeroportul Internațional Chișinău a 2 aeronave, fapt care permite companiei să lanseze mai multe curse aeriene pe destinații noi.

Operatorii naționali Air Moldova și Fly One, la fel, au venit cu lansări de destinații noi din Chișinău – Tel Aviv, Ekaterinburg,  Voronej, Kiev. Recent, Tarom a pornit cursele spre Timișoara.

Pe unele destinații vedem o concurență acerbă, ceea ce nemijlocit va implica și o luptă strânsă pentru pasager. Ca urmare, și impactul este unul benefic pentru pasageri, care cu certitudine vor avea doar de profitat atât de varietatea orelor de decolare, cât și de ofertele de prețuri din partea operatorilor.

T: Procesul de privatizare a companiei de stat Air Moldova se va răsfrânge cumva asupra activității companiei?

R.B.: Așteptările AAC de la privatizarea Air Moldova sunt legate de apariția resurselor investiționale necesare pentru modernizarea flotei, or starea starea flotei reprezintă unul din momentele majore care sunt analizate în cadrul inspecțiilor atât locale, cât și externe.  De asemenea, ne așteptăm că se vor îmbunătăți condițiile de remunerare a personalului, în special a piloților și inginerilor, iar astfel vor avea posibilitate să păstreze personalul de înaltă calificare.

T.: Recent, Guvernul a transferat că Autoritatea Aeronautică Civilă competențe noi. Vă rog să oferiți mai multe detalii ce implică acestea?

R.B.: De fapt,  Guvernul a finalizat ajustarea cadrului normativ pentru implementarea modificărilor Legii 131 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, În acest mod, Autoritatea Aeronautică Civilă a obținut competențe de a examina petițiile pasagerilor privind calitatea serviciilor prestate de aviația civilă. Aceasta ne va permite să soluționăm mult mai rapid și eficient cererile pasagerilor, atunci când se va constata că sunt întrunite condițiile prevăzute de Regulamentul Guvernului.  La modul practic, AAC deja procesează petițiile pasagerilor, iar de la începutul anului 2018 în adresa noastră au parvenit 83 de petiții. Pe unele dintre ele juriștii noștri participă alături de petiționari în procesele de judecată, prin care se solicită compensații de la companii aeriene.

De asemenea, recent către AAC a fost transferată competența de a face inspecțiile în industria aeronautică pe subiectul siguranței ocupaționale. Chiar la ședința de evaluare a pregătirii instituțiilor statului în domeniu siguranței ocupaționale.

Share