Partidul Liberal face un apel către instituțiile europene: „Astfel de cazuri se pot multiplica”

Partidul Liberal face un apel către instituțiile europene: „Astfel de cazuri se pot multiplica”

Partidul Liberal (PL) a venit cu o declarație cu privire la expulzarea liderului Acțiunii 2012, George Simion, informează Oficial.

„Biroul politic al PL, întrunit în această seară în ședință, condamnă acțiunile guvernării privind expulzarea cetățeanului român George Simion, de către Biroul de Migrație și Azil. Considerăm că un stat de drept și democratic trebuie să asigure oricărui cetățean dreptul la libera exprimare, dreptul la libera circulație, dreptul la integritate a persoanei și demnitate umană, ceea ce este garantat de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Garantarea acestor drepturi pentru cetățenii europeni este asigurat și de Acordul de Asociere RM-UE”, se menționează într-un comunicat de presă al partidului.

În același timp, PL, a asociat acțiunea privind expulzarea lui Simion cu cea a cetățenilor turci. „Această acțiune abuzivă împotriva cetățeanului român G. Simion are un precedent ieșit din comun, și anume, cazul celor 7 cetățeni turci, expulzați cu crase încălcări ale drepturilor omului și predați autorităților turce. PL solicită instituțiilor europene să ia atitudine față de astfel de acțiuni abuzive ale guvernării R. Moldova, îndreptate împotriva drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, altminteri, astfel de cazuri se pot multiplica”, potrivit aceluiași comunicat de presă.

Amintim că, liderul Acțiunii 2012, George Simion a fost reținut și expulzat din Republica Moldova pe un termen de 5 ani.

Mihaela Conovali

Share