Filip: Guvernul va face tot posibilul pentru ca viitoarele alegeri parlamentare să fie corecte, democratice și transparente
„Posibilitățile de consolidare a cooperării bilaterale moldo-daneze, dar și a dialogului pe dimensiunea de integrare europeană au fost abordate”, astăzi, la întrevederea dintre prim-ministrul Pavel Filip și Preşedintele Parlamentului Regatului Danemarcei, Pia Kjaersgaard, informează Oficial.
Părțile au constatat existența unor relații bilaterale foarte bune şi o evoluţie pozitivă a dialogului politic moldo-danez, exprimând interesul pentru continuarea schimbului de vizite la nivel înalt, inclusiv la nivel de şefi de guvern.
„Regatul Danemarcei întotdeauna a avut o atitudine bună față de Republica Moldova și aici nu doar la nivel de mesaje, ci chiar și sprijin financiar care a fost acordat țării noastre. Pentru noi, însă, cel mai important este sprijinul care a fost și continuă să fie acordat în vederea realizării Agendei de reforme europene a Guvernului și mizăm în continuare pe intensificarea acestuia”, a spus Pavel Filip.
Totodată, Premierul a menționat că programul de guvernare al Executivului este bazat pe Acordul de Asociere cu UE și obiectivul de bază al țării este apropierea de UE.
„Prim-ministrul a exprimat recunoștință Guvernului danez pentru programele de asistenţă tehnică aflate în derulare în țara noastră, pe parcursul ciclului bugetar 2013-2017. Obiectivele de bază ale acestora sunt drepturile omului, democraţia, contracararea corupției, egalitatea de gen şi dezvoltarea economică”, se spune într-un comunicat de presă.
Pavel Filip și Pia Kjaersgaard au făcut, de asemenea, un schimb de opinii privind reforma în justiție, sistemul electoral și viitoarele alegeri parlamentare. „Premierul a menționat că Guvernul va face tot posibilul pentru ca viitoarele alegeri parlamentare să fie corecte, democratice și transparente”, se mai spune în comunicat.
De menționat că, Preşedintele Parlamentului Regatului Danemarcei, Pia Kjærsgaard întreprinde o vizită la Chișinău în perioada 19-21 septembrie curent.
Doina Secrieru
Îndatoria fundamentală a unui cetățean a RM este să-și exprime părere prin vot, iar aceste alegeri trebuie să fie total transparente și corecte ca să nu apară încălcări a legii precum a facut-o Nastase
Deoarece Guvernarea Filip muncește și vrea totul să fie corect!Guvernând pentru Moldova, PDM a înțeles că problemele țării nu se rezolvă geopolitic. Politica externă trebuie să fie un instrument alături de altele pentru a îmbunătăți viața oamenilor.
Sa fie intru ceas bun principal sa nu avem haker, ca sa nu avem cazuri cum a fost si cu miliardulul furat.