Cinci noi Ambasadori au prezentat scrisorile de acreditare ale Președintelui RM

Cinci noi Ambasadori au prezentat scrisorile de acreditare ale Președintelui RM

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul unei ceremonii oficiale, a primit astăzi scrisorile de acreditare din partea a cinci ambasadori agreați, informează Oficial.

Este vorba despre E.S Angela Ganninger, Ambasador al Republicii Federale Germania în Republica Moldova; E.S. Anna Lyberg, Ambasador al Regatului Suediei în țara noastră; E.S. Fernando Manuel de Jesus Teles Fazendeiro, Ambasador al Republicii Portugheze în țara noastră cu reședința la București; E.S. Kęstutis Kudzmanas, Ambasador al Republicii Lituania în Republica Moldova și E.S. Abdelhafiz Elawad Seedahmed Alfaki, Ambasador al Republicii Sudan în Republica Moldova cu reședința la Bucureşti.

„În cadrul discuțiilor purtate cu fiecare ambasador, am reiterat interesul pentru dezvoltarea și intensificarea unor raporturi de colaborare eficiente cu statele pe care le reprezintă. Mi-am exprimat convingerea că acreditarea noilor ambasadori va da un nou impuls relațiilor diplomatice, economice și politice între statele noastre. Am urat diplomaților succes în îndeplinirea mandatelor asigurîndu-i de susținere deplină din partea instituției prezidențiale”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.

Doina Secrieru

Share