Asistentul adjunct al Președintelui SUA: Este nevoie să lucrăm împreună pentru a stopa influența rusească în regiunea de Est a Europei
„Fiona Hill, asistentul adjunct al președintelui SUA, Director pentru Europa și Federația Rusă în Consiliul Național de Securitate a încurajat continuarea reformelor în Republica Moldova” – la întrevederea cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, oficialul american a subliniat importanța creșterii economice și a menționat nevoia asigurării unor alegeri libere și corecte în 2019.
„Hill a salutat inițiativa instituirii unui Centru strategic de coordonare pentru Moldova, Georgia și Ucraina. În context, ea a punctat că este nevoie să lucrăm împreună pentru a stopa influența rusească în regiunea de Est a Europei”, se spune în comunicat.
La rândul său, Andrian Candu a comunicat despre acțiunile întreprinse pentru fortificarea cooperării trilaterale cu Ucraina și Georgia, schimbul de expertiză între cele trei țări pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE, precum și despre proiectul legat de Centru Strategic de Coordonare.
„În context, el a vorbit despre normele din legislația media care vin să oprească propaganda. De asemenea, președintele Parlamentului a vorbit despre reforma în sectorul financiar-bancar, care a adus stabilitate și vine să crească credibilitatea sistemului bancar. Referindu-se la securitatea energetică, el a comunicat despre proiectele în derulare pentru diversificarea surselor de energie electrică și gaz. Andrian Candu a vorbit despre agenda de reforme, menționând că anumite elemente ce vizează implementarea nu țin de voința politică, ci de timpul necesar pentru ca normele adoptate să fie traduse în viață”, se mai spune în comunicat.
Doina Secrieru