Ziua Internațională a Democrației – marcată de către deținuții de la Taraclia
Persoanele private de libertate din custodia Penitenciarului nr.1 de la Taraclia au participat la finele săptămânii precedente la un seminar informativ dedicat Zilei Internaționale a Democrației.
Astfel, în cadru activității educative, un număr de 16 deținuți au fost familiarizați despre principiile de bază ale democraţiei, forma de guvernare, valorile democratice, elementele şi modul de a guverna, fiindu-le puse la dispoziție diverse materiale informative.
În acest context, cei prezenți s-au arătat interesați de subiect, luând parte activă la discuții și exprimându-și opiniile referitor la drepturile și responsabilitățile cetățenilor, dar și succesul pe termen lung al democrației.
Seminarul a avut drept scop promovarea democrației și informarea persoanelor private de libertate despre anumite activități democratice.
Este de menționat faptul că, Ziua Internațională a Democrației este celebrată la 15 septembrie și datează din 2007, la decizia Adunării Generale a ONU.
Mihaela Rotari