Mâine va fi lansat modulul Educație digitală pentru clasa întâi
În debutul ședinței de ieri a Guvernului, premierul Pavel Filip a anunțat că mâine, 7 septembrie curent, va fi lansat modulul Educație digitală pentru elevii din clasa întâi.
„Este un lucru foarte important, deoarece suntem în epoca informațională. Deși nu toți vor deveni ingineri IT, de abilități pentru folosirea calculatoarelor și echipamentelor electronice au nevoie toți. Astăzi nu poți fi membru activ al societății fără aceste abilități”, a spus șeful Executivului.
În cadrul evenimentului, vor fi înmânate 1850 de tablete profesorilor care vor preda modulul Educație digitală. Disciplina este obligatorie doar pentru clasa întâi, iar până în clasa a șasea este opțională.
Premierul a solicitat ministerului Educației, Culturii și Cercetării, dar și celui al Economiei și Infrastructurii să întreprindă toate măsurile necesare pentru ca acest modul să devină obligatoriu până în clasa a șasea.
Mihaela Rotari