Constantin Codreanu, în Camera Deputaților din România: Democrația a murit în Republica Moldova înainte să se nască

Constantin Codreanu, în Camera Deputaților din România: Democrația a murit în Republica Moldova înainte să se nască

Deputatul Partidului Mișcarea Populară din România (PMP), Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, astăzi, a prezentat în Camera Deputaților o amplă declarație politică privind ultimele evenimente din Republica Moldova, informează Oficial.

În declarația sa politică, deputatul a vorbit despre sprijinul politic din partea Bucureștiului.

„Republica Moldova, succesoarea juridică a URSS de la răsărit de Prut, a beneficiat constant de sprijinul necondiționat al Bucureștiului, un sprijin care, din păcate, nu le-a fost acordat direct românilor din fostele noastre județe de răsărit, ci regimurilor politice de sorginte sovietică de la Chișinău legate printr-un singur element comun: românofobia, indiferent cum s-au numit acestea în trecut: Snegur, Lucinschi, Voronin sau, astăzi, Plahotniuc-Dodon”, a precizat el.

Codreanu a mai vorbit și despre derapajele guvernării. „Democrația a murit în Republica Moldova înainte să se nască. Derapajele antidemocratice și antiromânești ale regimului Plahotniuc-Dodon de la Chișinău trebuie sancționate. Incidentele de la frontiera nedreaptă de pe Prut din 26-28 august și cele din 31 august și 1 septembrie de la Chișinău, inclusiv aplicarea abuzivă a forței contra unor cetățeni și demnitari români au valoare de test. Regimul Plahotniuc-Dodon, tributar practicilor de inspirație sovietică, a testat reacția României în eventualitatea unor provocări majore antiromânești de viitor”, a declarat Codreanu.

În același timp, el a comunicat despre sprijinul financiar acordat de România. „Nu voi obosi să repet că sprijinul financiar generos acordat de București regimurilor politice mafiote și cleptocrate de la Chișinău, care se joacă de-a statalitatea, furând dintr-o mișcare miliarde de euro, trebuie condiționat rezonabil prin respectarea drepturilor cetățenilor și etnicilor români care locuiesc sau călătoresc la răsărit de Prut, inclusiv a celor care nutresc sincer și-și manifestă pașnic idealul legitim de refacere a unității distruse a națiunii române. Din perspectivă istorică, privind lucrurile larg, așa cum se cuvine să o facă orice politician responsabil de la București, ne dăm seama că situația actuală, cât se poate de deplorabilă, din stânga Prutului are o singură alternativă – ReUnirea”, a conchis el.

Mihaela Conovali

Share