(FOTO) Peste 100 de copii și tineri din diasporă și din Republica Moldova au participat la cea de-a șasea ediție a programului guvernamental „DOR”
Astăzi s-a încheiat cea de-a șasea ediție a Programului Guvernamental DOR, care a reunit copii și tineri din 18 țări, cu vârste cuprinse între 12-17 ani, transmite Oficial.
Pe parcursul a șapte zile, participanții la program au fost implicați în diverse ateliere tematice și activități pentru a cunoaște mai bine cultura și tradițiile naționale. Programul a inclus lecții de dans popular, de confecționare a mărțișoarelor și a obiectelor din ceramică, dar și o excursie la Cetatea Soroca. De asemenea, copiii au aflat mai multe despre arta cioplitului în lemn, sărbătorile naționale și tradițiile strămoșești – în ultima seară a programului, tinerii au improvizat o nuntă moldovenească.
De Ziua Independenței Republicii Moldova participanții la programul DOR au vizitat Parlamentul, unde au fost informați despre activitatea Legislativului.
La evenimentul de lansare a programului, premierul Pavel Filip a îndemnat copiii să nu piardă legătura cu baștina părinților și să promoveze valorile și tradițiile naționale.
La ediția a VI-a a Programului DOR au participat peste 100 de copii și tineri, dintre care 80 din diaspora și 20 din Republica Moldova. Tabăra DOR – Diasporă. Origini. Reveniri – este organizată anual sub patronajul Guvernului în scopul consolidării legăturilor culturale ale copiilor din diasporă cu țara de origine – Republica Moldova.
Mihaela Rotari