Pungașii din Chișinău – în vizorul Poliției
În urma activităţilor demarate de către angajații Secției Combaterea Infracțiunilor în Locuri Publice și Transport Urban a Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au fost reținuți în flagrant delict 4 persoane cu vârstele cuprinse între 32 și 44 de ani, originari din capitală, anterior judecați.
Conform informaţiilor constatate de către poliţişti, în primul caz, înregistrat pe data de 30 iulie, individul ar fi sustras portmoneul cu acte și bani din geanta victimei de 62 de ani, în timp ce se deplasau cu troleibuzul de pe ruta 24, cauzând victimei un prejudiciu de circa 600 lei.
Alt caz a avut loc pe data de 1 august curent, în sectorul Centru, când doi bărbați cu vârstele de 35 și 44 de ani au fost reținuți pe urme fierbinți de către polițiști după ce ar fi sustras un portmoneu cu acte și bani în sumă de 5000 de lei, din buzunarul victimei în vârstă de 26 de ani.
Pe data de 5 august, în flagrant delict, a mai fost reținut un individ, fiind bănuit că ar fi furat un portmoneu de la un bărbat în vârstă de 73 de ani, în timp ce se aflau în Piața Centrală. Potrivit declarațiilor victimei, în portmoneu se aflau actele personale și bani în sumă 450 lei.
În cadrul audierilor preliminare, bănuiții şi-au recunoscut vinovăţia, iar bunurile materiale sustrase urmează a fi recuperate şi predate victimelor. Aceștia sunt cercetați penal pentru pungăşie şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13 000 lei la 17 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani.
Mihaela Rotari