Poliția de Frontieră trage linie. Acestea sunt evenimentele marcante ale anului trecut!

Poliția de Frontieră trage linie. Acestea sunt evenimentele marcante ale anului trecut!

Pentru Poliția de Frontieră, anul 2014 a fost marcat de evenimente majore caracteristice procesului de tranziție al instituției la o nouă treaptă de dezvoltare strategică – cea de consolidare și fortificare a sistemelor funcțional, structural, de management, infrastructură, echipament și tehnologia informațiilor.

Rezultatele Poliției de Frontieră în reformarea instituțională și efectele regimului liberalizat de vize cu UE au fost abordate ieri, în cadrul ședinței de bilanț pentru anul 2014. La eveniment au participat ministrul Afacerilor Interne în exercițiu, Dorin Recean, și factorii de decizie ai autorității de frontieră.

În debutul prezentărilor de totalizare, şeful Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice, a trecut în revistă cele mai relevante realizări aferente perioadei de raportare. Șeful Departamentului a specificat că în anul 2014, autoritatea de frontieră a înregistrat o creștere a tuturor indicatorilor de performanță, s-a reușit atingerea obiectivelor strategice propuse, agenda instituțională a fost una extrem de încărcată, astfel, Poliția de Frontieră a demonstrat că reprezintă o entitate cu angajați bine instruiți, echipată modern, pregătită să facă față provocărilor și să poată oferi siguranță la hotarele țării.

Dorin Purice a enunțat că instituția va continua procesele de dezvoltare a capacităților resurselor umane și a celor de instruire, a comunicării și corelării între activitățile de la nivelul strategic, operațional și tactic, va optimiza domeniul analizei de risc, prin utilizarea mai intensă a mecanismelor și produselor analitice în sfera organizațională și la fundamentarea deciziilor. În anul curent,

Poliția de Frontieră își dorește impulsionarea și stabilirea de noi relații de cooperare și comunicare cu autoritățile relevante pentru a identifica și realiza transfer de experiență și bune practici în domeniile de interes comun, menționând asistența fără precedent și aportul continuu, și valoros din partea partenerilor strategici.

Realizările obținute de Poliția de Frontieră au fost apreciate de către ministrul de Interne, Dorin Recean, care a mulțumit întregului colectiv pentru rezultatele înregistrate, reliefând că instituția a știut să beneficieze de încrederea partenerilor și să administreze corect investițiile alocate în concordanță cu obiectivul de a asigura o securitate mai bună la frontieră. Dumnealui a evocat importanța continuării cu aceeași fervență îndeplinirea tuturor angajamentelor asumate în asigurarea și menţinerea unui climat de ordine şi drept la frontiera de stat, a reiterat necesitatea identificării tuturor riscurilor interne și externe și obligația consolidării eforturilor interinstituționale și cooperării între subdiviziunile subordonate MAI, în special cu Inspectoratul General de Poliție și Biroul de Migrație și Azil, pentru a preveni orice pericol, mai mult sau mai puțin vizibil.

În perioada de referință, rezultatele obținute de Poliția de Frontieră pe diferite segmente de activitate au fost următoarele:

Armonizarea cadrului legal

Poliția de Frontieră continuă procesul de aliniere al legislației relevante în scopul evitării discordanțelor și dublărilor, întru îndeplinirea recomandărilor UE, conexe asigurării securității frontierelor. În acest sens, s-a efectuat un şir de măsuri orientate spre asigurarea respectării legalităţii în activitatea de serviciu, fiind elaborate 20 proiecte de acte legislative şi normative, dintre care cele mai relevante sunt:
– proiectul legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Cod contravențional, Legea nr.200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în RM, Legea nr.215 din 04 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a RM, Legea nr.283 din 28 decembrie 2011 cu privire la PF) – aprobat în ședința Guvernului din 26 august 2014;
– proiectul legii privind modificarea și completarea unor acte legislative (Legea nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în RM și Legea nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte);
– proiectul Hotărârii Guvernului pentru completarea Hotărârii Guvernului nr.834 din 07 iulie 2008 cu privire la Sistemul informațional integrat al PF – aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.249 din 3 aprilie 2014;
– proiectul Hotărârii Guvernului privind actele de călătorie care conferă titularului dreptul de trecere a frontierei de stat a RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.765 din 18 septembrie 2014;
– proiectul Hotărârii Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.50 din 15 ianuarie 2013 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la eliberarea vizelor- aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr.911 din 5 noiembrie 2014.

Implementarea documentelor de politici

În anul 2014, s-a asigurat elaborarea, aprobarea și punerea în aplicare a noului cadru de politici sectoriale în domeniu, în special: Programul de dezvoltare strategică al Poliției de Frontieră pentru anii 2014-2016, aprobat prin ordinul șefului DPF nr. 149 din 28 martie 2014, cu planul adițional, precum și Strategia națională de management integrat al frontierei de stat pentru perioada 2015-2017, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1005 din 10 decembrie 2014, care au pus baza valorificării rezultatelor și progresului înregistrat de instituție în anii precedenți, asigurând continuitatea și dezvoltarea procesului de implementare a cadrului internațional și național ce promovează obiectivul aderării RM la UE și, subsecvent, consolidarea eforturilor de reformă realizate prin implementarea Planului de Acțiuni privind realizarea regimului de vize cu UE, în contextul semnării de către țara noastră a Acordului de Asociere cu UE, care include și crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

Eforturi considerabile au fost depuse în procesul asimilării suportului bugetar acordat de UE, prin intermediul Matricei de politici în domeniul liberalizării regimului de vize cu UE. Astfel, prin ordinul șefului DPF nr. 148 din 28.03.2014, au fost aprobate Programul de implementare a suportului bugetar acordat Poliției de Frontieră în cadrul Matricei de politici privind liberalizarea regimului de vize pentru anii 2014-2016, cu Planul de acțiuni adițional. S-a realizat cu succes prima etapă de implementare a Matricei, instituția asigurând realizarea tuturor acțiunilor planificate.

Managementul resurselor umane

Pentru asigurarea subdiviziunilor din subordine cu numărul de personal necesar pentru executarea eficientă a sarcinilor încredinţate au fost realizate măsuri pentru desfăşurarea unui proces amplu de recrutare şi selectare.

Pe parcursul anului 2014, în Poliția de Frontieră au fost angajate 369 persoane, dintre care 338 polițiști de frontieră. Din numărul total al polițiștilor de frontieră angajați, 145 au urmat cursul de formare inițială.

Din serviciu s-au eliberat 331 persoane, principalele motive ale eliberării fiind demisia din inițiativă proprie, transfer în alte autorități publice și aplicarea sancțiunii disciplinare, astfel la finele anului 2014, în instituție erau 243 funcții vacante. Cu referire la practica disciplinară și stimularea personalului, anul trecut au fost puse 492 sancțiuni disciplinare și conferite 1186 stimulări.

În vederea menținerii unui climat moral – psihologic favorabil în colectivele de muncă, au fost desfășurate 518 de şedinţe de consiliere şi discuţii individuale şi de grup și efectuate instruite instruirea psihologică a 1815 de persoane.

La fel, în perioada vizată au fost efectuate 34 controale inopinate în diferite subdiviziuni ale Poliției de Frontieră. Din cele 472 de anchete de serviciu efectuate, 470 persoane au fost sancționate.
În domeniul pregătirii profesionale, s-au realizat 488 activități de instruire (internă – 381, externă – 107) şi instruiţi 5393 poliţişti de frontieră. Pentru optimizarea procesului de pregătire profesională a angajaților Poliției de Frontieră a fost elaborat un nou Concept de pregătire inițială și continuă și aprobat Regulamentul privind pregătirea profesională continuă. Cu succes se implementează Regulamentul privind performanțele profesionale ale MAI.

Gestionarea logistică și achiziții

În Poliția de Frontieră, pe parcursul anului 2014, s-au desfășurat diverse activități de importanță majoră pe plan logistic, printre care: finalizarea construcției capitale a sediului Sectorului „Săiți”, reparația și înzestrarea cu mobilier și echipament a încăperilor echipelor mobile, inițierea construcției sediului Sectorului Volintiri, primirea și repartizarea în subdiviziuni a mijloacelor de transport și echipament special în sumă totală de 51.040.101 lei, conform fazei II a proiectului DTRA, etc..

Pe parcursul perioadei de referință au fost desfășurate 18 licitații publice și 24 concursuri prin cererea ofertelor de preț. Totodată, au fost încheiate 74 contracte de valoare mică.

Cooperarea națională și internațională

Pe parcursul anului 2014 au fost încheiate/actualizate 15 acorduri, protocoale și planuri de cooperare interinstituționale, care vor consolida parteneriatele cu autoritățile cu competențe din sistemul de management integrat al frontierei de stat.

În scopul combaterii criminalității, în permanență sunt planificate și se desfășoară operațiuni comune cu subdiviziunile MAI. Astfel, în perioada de raportare, Centrul Național de Coordonare a planificat, desfășurat și coordonat 7 operațiuni comune cu implicarea forțelor și mijloacelor Poliției de Frontieră, cât și cu alte subdiviziuni ale MAI.

Cu privire la dezvoltarea cooperării pe plan internațional, s-a continuat participarea la inițiativele relevante ale Parteneriatului Estic, în cadrul cărora au fost discutate proiectele implementate și acțiunile întreprinse de către țările membre, în contextul Managementului Integrat al Frontierei de Stat. La fel, au fost aprobate planuri de cooperare pentru anul 2014 între Poliția de Frontieră a Republicii Moldova și autoritățile similare ale României, Ucrainei, Georgiei, Estoniei, Belarusului, în baza cărora se desfășoară activități atât la nivel central, cât și local.

Cu omologii români s-au desfăşurat activităţi bilaterale privind oportunitatea efectuării schimbului de informaţii în contextul EUROSUR, iar cu colegii din Ucraina, au fost organizate 4 ședințe ale Comisiei mixte moldo-ucrainene de demarcare a frontierei de stat. În prezent, hotarul moldo-ucrainean este transpus în teren pe sectoarele de nord şi sud, cu excepţia regiunilor nodului hidrotehnic de tampon „Dnestrovsk” şi a localităţii Giurgiuleşti.

Cooperarea cu Misiunea EUBAM a avut un caracter constructiv, activităţile comune fiind realizate conform Planului de acţiuni pentru anul 2014. În acest sens, s-a continuat desfășurarea patrulării comune la frontiera moldo-ucraineană și a controlului comun în cele 4 puncte de trecere a frontierei de stat, totodată, fiind examinată posibilitatea extinderii controlului comun şi în alte puncte de trecere, după încheierea noului Acord privind controlul comun al frontierei. Sub egida EUBAM s-au realizat 5 faze a operațiunii comune de supraveghere a frontierei „Olivia”.
Beneficiind de suportul Agenției FRONTEX, Poliția de Frontieră a participat periodic la operațiunile comune: Poseidon-2014, Punctele Focale-2014, Punctele Focale Aeriene-2014, Punctele Focale Terestre la frontiera dintre România şi Serbia, Operațiunea comună Aeriană Alexis din Aeroportul Bergamo, Italia și Punctele de coordonare-2014. În vederea cooperării eficace și durabile de perspectivă, la 4 decembrie 2014 a fost aprobat noul plan de cooperare cu Agenția FRONTEX pentru anii 2015-2017.

Tabloul operațional

În anul 2014, fluxul total de persoane înregistrat în punctele de trecere a constituit 14,70 milioane traversări, ceea ce indică o scădere de 5% faţă de anul 2013. Diminuarea fluxului de persoane este influenţată, în general, de consecinţele situaţiei social politice şi conflictului armat din Estul Ucrainei, precum şi de restricţiile politicii migraţionale ale Federaţiei Ruse impuse resortisanţilor din statele CSI.

Analiza fluxului de persoane ce au traversat frontiera Republicii Moldova în 2014 atestă că cetăţenii moldoveni sunt în topul clasamentului, cu o pondere de cca 70% din total sau cca 10,20 milioane traversări.

Pe parcursul anului 2014 au fost efectuate 388 patrulări coordonate cu partea română și 777 patrulări comune cu omologii din Ucraina, dintre care 419 pe teritoriul Republicii Moldova și 358 pe teritoriul Ucrainei. La fel, au fost efectuate 18 patrulări cu Misiunea EUBAM și 217 patrulări cu alte autorități de ocrotire a normelor de drept din zona de frontieră.
Poliția de Frontieră a neautorizat trecerea a cca 4060 persoane sau cu 35% mai puţin faţă de anul 2013, printre principalele motive se pot menționa prezentarea documentului nevalabil, încercarea de a trece cu document intern, minor fără însoţitor, minor fără documente valabile, lipsa vizei, termen expirat al documentului etc.
3427 cazuri de încălcare a legislaţiei frontaliere în care au fost implicate cca 4109 persoane, au fost înregistrate în 2014 de polițiștii de frontieră. Cel mai mare număr de încălcări a legislaţiei frontaliere este pe seama încălcării regimului de frontieră (braconaj, aflare fără permis în zona de frontieră, la odihnă, tăierea lemnelor etc.) cu o pondere de peste 70% din total.

Numărul uzului de fals şi contrafacerea documentelor a scăzut cu 14%, în 2014 fiind cercetate 269 persoane, cu 45 persoane mai puține decât în 2013. În topul documentelor contrafăcute şi falsificate rămân a fi cărţile verzi şi procurile ce atestă dreptul de proprietate asupra mijlocului de transport.

Pentru anul 2014 statistica operaţională indică o diminuare a fenomenului migraţiei ilegale cu 14% faţă de anul 2013. De către inspectorii Poliției de Frontieră fiind reţinute 98 persoane pentru migrare ilegală.

Se constată o creştere nesemnificativă a numărului de cazuri de contrabandă, persoane reţinute şi cantitatea de ţigări confiscate, astfel, fiind înregistrate 153 cazuri sau cu 4% mai mult faţă anul 2013 și peste 407 mii pachete de ţigări ridicate de polițiștii de frontieră. Majoritatea cazurilor de contrabandă documentate de Poliția de Frontieră au fost pe sectorul moldo-român al frontierei, în particular pe sectorul „verde” al acesteia.

Angajații subdiviziunilor controlului de frontieră au stopat şi reţinut anul trecut 108 unităţi de transport care au încercat să intre/iasă ilegal în/din Republica Moldova, principala ilegalitate a constituit-o cazurile când numărul motorului nu coincidea cu cel indicat în certificatul de înmatriculare.

Prioritățile de dezvoltare a Poliției de Frontieră
– Perfecționarea sistemului de control al frontierei de stat, bazat pe analiza de risc și analiza criminalistică a informațiilor;
– Dezvoltarea infrastructurii frontierei de stat și dotarea subdiviziunilor cu mijloacele tehnice, în conformitate cu cele mai bune practice ale UE;
– Sporirea capacităților în domeniul urmăririi penale și investigațiilor speciale;
– Optimizarea sistemului național de coordonare pentru asigurarea supravegherii frontierei de stat;
– Creșterea capacității de intervenție la frontieră în orice circumstanțe, în contextul situației de criză din regiune;
– Eficientizarea managementului resurselor umane;
– Asigurarea integrității personalului Poliției de Frontieră;
– Amplificarea colaborării interinstituționale și internaționale în domeniul asigurării securității frontierei de stat și combaterii criminalității transfrontaliere;
– Intensificarea cooperării cu țările vecine, Misiunea EUBAM, Agenția FRONTEX, în schimbul de informații, analizei de risc comune, organizării și desfășurării operațiunilor comune, instruirii personalului etc..

Maria Roșca

Share