Probleme pentru un partid politic: Este o schemă pentru a pune mâna pe automobilele formațiunii

Probleme pentru un partid politic: Este o schemă pentru a pune mâna pe automobilele formațiunii

Partidul Voința Poporului a depus o sesizare la Procuratura Generală pe numele unui cetățean al RM, care s-a prezentat drept ofițer de urmărire penală și care a confiscat automobilele, ce aparțin partidului și au fost oferite de un alt cetățean grupului de inițiativă a partidului, când acesta urma să se formeze, transmite Oficial.

În fapt, membrii Partidului „Voința Poporului” consideră că este vorba despre o schemă bine pusă la punct de către câteva persoane, pentru a „pune mâna pe aceste automobile”.

„La 17 iulie, cetățeanul Miheev, care s-a prezentat drept ofițer de urmărire penală și a cerut să i se transmită automobilul ce aparține „Voinței Poporului”. Crezând că Miheev este, într-adevăr, un ofițer, conducătorul a transmis automobilul. Totuși, automobilele confiscate au aparținut anterior altor persoane, care le-au oferit partidului. Reieșind din ordonanța lui Miheev, nu a avut loc nici o procedură penală, nu a fost audiat nici un membru de partid sau cei care au fost implicați în această schemă. Miheev nu a cercetat nici cum automobilele au ajuns în posesia partidului și a interpretat eronat prevederile legii. Ne face să credem că aceste 3 persoane implicate sunt în cârdășie și au colaborat în această schemă”, a spus vicepreședintele partidului, Ion Levința.

În context, în sesizarea depusă la Procuratură, Partidului „Voința Poporului” solicită ca Procuratura să intervină pe marginea acestui caz, pentru a curma acțiunile lui Miheev și tragerea acestuia la răspundere. De asemenea, solicită să se clarifice care a fost scopul grupului instituit din aceste 3 persoane și care a fost rolul fiecăruia și dacă au mai fost implicați oameni. De asemenea, să dea apreciere acțiunilor fiecărei persoane implicate.

Doina Secrieru

Share