Andrian Candu, despre introducerea „integrării europene” în Constituție: Majoritatea parlamentară nu are voturile necesare
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a comunicat că, în sesiunea de toamnă, deputații vor pune accent pe câteva domenii importante, dar și vor ține cont de câteva inițiative, care au fost deja elaborate de Parlament. Despre aceasta el a anunțat în cadrul unor declarații de presă, informează Oficial.
Andrian Candu a declarat că o prioritate este inițiativa de modificare a Constituției privind vectorul politic extern și de dezvoltare a RM – integrarea europeană.
„Trebuie să găsim voturile necesare, majoritatea parlamentară nu are voturile necesare pentru modificarea Constituției, dar sper că discuțiile și consultările, care le vom avea cu colegii din opoziția pro-europeană: PL și PLDM, vor avea succes. Consider că, un asemenea proiect de lege de modificare a Constituției este extrem de important, nu ține doar de mesajul politic, dar și de efectele juridice pe care le vor produce aceste modificări. De la intrarea în vigoare a acestora, toți funcționarii, instituțiile, autoritățile își vor desfășura activitatea, vor elabora politici, vor implementa acțiuni, în așa fel încât să ne apropiem cât mai repede și bine de UE”, a precizat Candu.
Totodată, Speakerul a amintit că, în a doua jumătate a lunii septembrie, Comisia juridică, numiri și imunități urmează să vină cu constatările privind nevalidarea alegerilor locale, dar și cu recomandări. „Să așteptăm, să vedem care sunt concluziile Comisiei, vom aprecia care sunt acestea și vom lua decizii. De asemenea, este extrem de important ca, indiferent de campania electorală, dezbaterile politice, RM să nu rămână fără buget. Iată de ce, în septembrie-octombrie se va lucra la buget și politica fiscală pentru 2019, iar până la mijlocul lunii noiembrie, îmi propun să avem bugetul aprobat pentru 2019. Nu vom uita nici de inițiativele ce țin de domeniul social, iar controlul parlamentar rămâne o prioritate”, a adăugat Candu.
Mihaela Rotari
mrazii de socialisti cu rusii lor au saturat lumea!
iata aici se si demonstreaza cat de pro-europeni sunt cei din PLDM care nu doresc sa sustina aceasta initiativa