UPDATE: Schemă de corupţie la Centrul republican de diagnosticare medicală. Şapte persoane reţinute

UPDATE: Schemă de corupţie la Centrul republican de diagnosticare medicală. Şapte persoane reţinute

UPDATE: Şapte angajaţi din sistemul medical din ţară au fost reţinuţi de CNA şi procurori în urma unei operaţiuni de documentare a faptelor de corupţie comise de către un grup de medici, asistenţi şi reprezentanţi ai unor clinici private.

Aceştia ar fi instituit o schemă infracţională de estorcare a banilor de la pacienţii asiguraţi pentru a-i supune investigaţiilor imagistice şi de tomografie computerizată.

Potrivit materialelor cauzei, şeful secţiei imagistică şi tomografie computerizată din cadrul Centrului republican de diagnosticare medicală ar fi organizat o reţea de medici din instituţiile medicale de stat şi din clinici private, prin intermediul cărora oferea servicii contra cost pacienţilor. În urma înţelegerii prealabile, medicii trimiteau pacienţii pentru investigaţii tomografice, ocolind programările corespunzătoare. Astfel, pacienţii ar fi achitat banii direct şefului Secţiei imagistică şi tomografie computerizată, fără ca sumele să fie reflectate în evidenţa spitalului, iar medicii care „furnizau pacienţi” ar fi fost remuneraţi pentru fiecare om cu o parte din banii primiţi.

În cadrul dosarului, au fost documentate în jur de 100 de episoade în care s-a stabilit complicitatea a cel puţin 13 medici şi alţi angajaţi medicali din cadrul Centrului republican de diagnosticare medicală, Institutului de ftiziopulmunologie, Dispensarului cardiologic şi unor clinici private.

În prezent, operaţiunea continuă, persoanele reţinute fiind cercetate pentru abuz în serviciu şi corupere pasivă.

A fost reţinut şeful Secţiei radiologie şi tomografie computerizată a Centrului Republican de Diagnosticare Medicală.

Acesta urmează să fie escortat la sediul CNA pentru audieri.

De menționat că, în aceste clipe, au loc percheziţii şi la Institutul de ftiziopulmunologie, dar şi la filiala unei bănci comerciale din capitală.

Operaţiunea continuă.

Mihaela Rotari 

Share