Flashmob la Parlament: Suntem într-o situație foarte complicată

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr organizează un flashmob în fața Parlamentului, informează Oficial.

Vicepreşedinta Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Inga Grigoriu, a comunicat mai multe detalii cu privire la scopul protestului.

„Hoții de miliarde s-au târguit ieri cu noi, în loc să ne întoarcă 100% din miliardele furate, ei ne întorc 3%. Banii aceștia sunt banii noștri, noi nu avem nevoie de reforme de 3%, noi avem nevoie de o țară liberă în care cetățenii acestei țări să se simtă în siguranță. La fel, noi nu avem nevoie de magazine care să ne umilească, dar de salarii destoinice. Ieri au fost reacții dure de la partenerii de dezvoltare și le mulțumim că ne dau mesaje de susținere”, a vorbit Grigoriu.

Vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, a vorbit despre situația complicată a R. Moldova. „Ieri toată țara și partenerii externi au primit o probă concludentă politică cu privire la cine a furat miliardul. Ieri, prin intermediul lui Candu, ne-am transformat țara în spălătoria Europei. Noi suntem nu doar izolați, ci – o zonă gri. Această lege prevede că orice om din orice colț al lumii poate să dea bani și nimeni nu va verifica ce sunt cu acești bani. Este o mare mârșăvenie ceea ce s-a întâmplat ieri. În 48 de ore, țara a fost transformată în spălătoria Europei. Noi suntem într-o situație foarte complicată și această gașcă a înțeles foarte bine ce a făcut, dar nu are încotro, fiindcă sunt amenințați. Pe 26 august avem o șansă bună să oprim această dictatură”, a precizat Slusari.

Mihaela Conovali

Share