UE va oferi peste 12 milioane de euro Republicii Moldova

Comisia Europeană va oferi peste 12 milioane de euro Republicii Moldova, pentru a sprijini dezvoltarea economică, îmbunătățirea condițiilor de activitate a mediului de afaceri și fortificarea capacităților în domeniul guvernanţei economice.

Executivul a aprobat astăzi inițierea negocierilor asupra Acordului de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană cu privire la consolidarea potențialului de creștere al Republicii Moldova printr-un mediu economic transparent, eficient și competitiv.

Acordul prevede oferirea a 12 milioane de euro prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, alte 250 mii de euro sunt prevăzute în cadrul Programului Anual de Acţiuni 2017 al UE. Banii vor fi utilizați pentru măsuri care vizează aplicarea echitabilă a legislaţiei comerciale, gestionarea eficientă a activelor statului şi a investiţiilor publice, consolidarea protecţiei drepturilor investitorilor, promovarea reformelor în supravegherea sectorului financiar.

Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui acord dintre Republica Moldova și Comisia Europeană, care prevede alocarea a 5 milioane de euro pentru responsabilizarea cetăţenilor moldoveni. Domeniile care vor beneficia de suport sunt: societate civilă, buna guvernare, apă și sanitație, gestionarea deșeurilor și eficiență energetică.

Mihaela Rotari 

Share