Doi bărbați din Chișinău, reţinuţi de poliţişti pentru răpirea unui automobil
În noaptea de 21 iulie curent, poliţiştii sectorului Râşcani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au fost alertaţi de către un locuitor al Capitalei în vârstă de 30 de ani, care a declarat că i-ar fi fost răpit automobilul de model Skoda, lăsat fără supraveghere în parcarea unei staţii Peco de pe traseul Chişinău- Orhei.
La faţa locului s-a deplasat grupa operativă pentru documentarea cazului.
Astfel, în rezultatul măsurilor întreprinse au fost identificaţi şi reţinuţi făptaşii. Aceştia s-au dovedit a fi locuitori ai capitalei, cu vârstele de 29 şi respectiv 34 de ani, anterior suspectul în vârstă de 29 de ani fiind judecat pentru infracţiuni de furt şi circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.
În cadrul audierilor preliminare, indivizii şi-au recunoscut vinovăţia.
În acest context, aceştia sunt cercetaţi penal pentru răpirea unităţii de transport. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 5 ani.
Mihaela Rotari