I-a declarat iubire și i-a furat bunuri de peste un million de lei
Un tânăr a fost condamnat pentru un furt comis în casa iubitei sale din or. Sîngera.
Procuratura sect. Botanica a stabilit că, inculpatul locuia împreună cu iubita în casa părinţilor acesteia din or. Sîngera, unde cunoştea că gazdele păstrează obiecte preţioase.
În octombrie 2014, pentru a nu fi bănuit de intenţiile sale criminale, bărbatul şi-a telefonat iubita de pe un număr ascuns, spunându-i că se află în România, în realitate însă fiind pe teritoriul R. Moldova. Cunoscând că la acel moment stăpânii locuinţei nu sunt acasă, acesta a sustras monede, ceasuri de colecţie şi alte obiecte de preţ, estimate la peste un milion de lei, după care a părăsit locul infracţiunii.
Inculpatul a fost reţinut câteva zile mai târziu în capitală, restituind doar o mică parte din bunurile sustrase.
Prin sentinţa Judecătoriei Botanica, inculpatul, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la 7 ani de închisoare.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.
Doina Secrieru