Tentativa de mituire a unui polițist – eșuată! Inspectorul de patrulare a sesizat CNA-ul

Tentativa de mituire a unui polițist – eșuată! Inspectorul de patrulare a sesizat CNA-ul

O tentativă de mituire a unui inspector de patrulare a ajuns în vizorul ofițerilor și procurorilor anticorupție, după ce polițistul a denunțat cazul la CNA.

Potrivit omului legii, un tânăr din municipiul Ceadîr-Lunga a fost stopat pe traseu, fiind suspectat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, produsă de substanțe stupefiante.

Drept urmare, acesta ar fi trebuit să fie supus examenului medical în vederea constatării sau nu a stării de ebrietate şi naturii ei. Tânărul a refuzat să fie testat și ar fi propus și promis polițistului o recompensă de 1000 de lei pentru nedocumentarea cazului.

În scurt timp, inspectorul de patrulare a sesizat DGT Sud a CNA. Operațiunea de reținere a avut loc în comun cu Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI.

Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru corupere activă. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la 6 ani de închisoare cu amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale.

Mihaela Rotari

Share