Reacția Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale privind declarațiile medicului Mihai Stratulat

Reacția Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale privind declarațiile medicului Mihai Stratulat

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) s-a autosesizat pe marginea informațiilor postate pe rețelele de socializare de către medicul neonatolog Mihai Stratulat și va examina calitatea asistenței medicale acordate copiilor în cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal pentru Copii nr. 1 și Spitalul Clinic Municipal nr. 1.

În acest sens, a fost creată o comisie internă, din care fac parte specialiștii MSMPS în domeniul pediatriei, neonatologiei, neurologiei, ai Casei Naționale de Asigurări în Medicină, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică,  Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate a Consiliului municipal Chișinău și  Universității  de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Comisia va evalua calitatea asistenței medicale acordată copiilor în cadrul instituțiilor menționate mai sus, iar la necesitate preşedintele Comisiei va coopta şi alţi specialişti în domeniu  şi va prezenta Ministerului, concluziile şi recomandările de rigoare.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale reiterează importanța acordării asistenței medicale conform  protocoalelor clinice naționale, care sunt instrumente bazate pe dovezi pentru luarea deciziilor clinice.

Mihaela Rotari 

Share