Autovehicule cu numărul de identificare a caroseriei modificat, depistate la punctele de trecere Leușeni și Lipcani
Angajații Poliției de Frontieră au reținut două autovehicule care aveau modificat numărul de identificare a caroseriei.
În ambele cazuri sunt documentați cetățeni ai României, care au încercat să treacă frontiera ieri, 10 iulie 2018, prin punctele de trecere Leușeni și Lipcani.
În jurul orei 19.00, în PTF Leușeni, pe direcția intrare în țară s-a apropiat un camion cu semiremorcă, înmatriculate în România. La volanul mijlocului de transport se afla cetățeanul român, în vârstă de 65 de ani. Acesta a înmânat polițiștilor de frontieră pentru controlul de rigoare documentele necesare trecerii frontierei. În cadrul verificărilor a fost observat că numărul șasiului înscris în certificatul de înmatriculare nu coincide cu cel montat pe semiremorcă. Luat la întrebări, șoferul a declarat că preluase semiremorca cu documente de la firma unde activează, neștiind că ar fi careva nereguli la transportul condus.
Cel de-al doilea mijloc de transport a fost reținut în PTF Lipcani, la intrarea în R. Moldova. Polițiștii de frontieră au constatat aceeași ilegalitate – incoincidența numărului caroseriei în certificatul de înmatriculare, prezentat pentru un Ford înregistrat în România. Conducătorul auto, un cetățean român de 57 de ani, a precizat în cadrul audierii că și-a procurat automobilul acum șapte ani, iar toate formalitățile de achiziționare fiind efectuate conform legii.
Mijloacele de transport vor fi reținute pe teritoriile PTF Leușeni și SPF Lipcani, până la elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.
Mihaela Rotari