Circulația troleibuzelor cu nr. 2, 10 și 24 a fost reluată, la doar o zi de la sistare
Circulația rutieră pe strada Pușkin a fost reluată la doar o zi de la sistare în legătură cu lucrările la colectorul menajer de la intersecția cu strada București.
Astfel, troleibuzele cu nr. 2, 10 și 24 circulă pe traseul obișnuit, iar ruta temporară de autobuz „Telecentru-Centru” a fost suspendată.
Solicitat de IPN, șeful interimar al Direcției generale transport public și căi de comunicație, Vitalie Butucel, a spus că lucrările au fost finalizate mai repede decât s-a estimat și astfel a fost posibilă reluarea circulației transportului public pe strada Pușkin. Rămâne suspendată doar ruta de troleibuz nr. 3, care circulă pe strada București, dar se discută posibilitatea eliberării unei benzi de circulație pentru ea.
Directorul adjunct pentru exploatare al Întreprinderii municipale „Parcul Urban de Autobuze”, Marcel Lupanciuc, a declarat pentru IPN că ruta temporară de autobuz care a asigurat timp de o zi conexiunea dintre sectorul Centru și cartierul Telecentru a fost suspendată astăzi, de la ora 08.00.
Mihaela Rotari