Cinci moldoveni au muncit, fără a fi remunerați, în Federația Rusă

Cinci moldoveni au muncit, fără a fi remunerați, în Federația Rusă

Un locuitor al raionului Anenii Noi a fost condamnat, recent, la 10 de închisoare în penitenciar de tip închis pentru trafic de fiinţe umane, în scop de exploatare prin muncă. 

Sentinţa a fost dictată după ce procurorii au demonstrat că, în intervalul martie – septembrie 2013, inculpatul a recrutat, cinci locuitori ai satelor Calfa şi Roşcana din raionul Anenii Noi, cărora le-a promis locuri de muncă bine plătite, în construcţii, în oraşul Moscova din Federaţia Rusă.

După ce le-a transmis bani de drum şi le-a explicat cum să ajungă la destinaţie, victimele au fost adăpostite în Spitalul Clinic de Psihiatrie nr.1 din oraşul Moscova, unde acestea urmau să efectueze lucrări de reparaţie a respectivei instituţii medicale. Fiind asiguraţi că vor fi remuneraţi pentru munca prestată, moldovenii au continuat să muncească gratuit timp de aproximativ 5 luni, până au înţeles că au fost înşelaţi.

Reveniţi acasă, aceştia s-au adresat la Procuratură, pe acest caz fiind iniţiată o cauză penală, iar în vara anului trecut inculpatul a fost reţinut şi deferit justiţiei.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Mihaela Rotari 

Share