Maia Sandu: Legea cetățeniei prin investiție va permite cetățenilor cu trecut dubios să legalizeze banii murdari

Maia Sandu: Legea cetățeniei prin investiție va permite cetățenilor cu trecut dubios să legalizeze banii murdari

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) solicită Președintelui R. Moldova de a restitui Parlamentului Legea cu privire la cetățenia „prin investiție” și să depună la organele competente o sesizare cu privire la controlul asupra neconstituționalității Legii la Curtea Constituțională, transmite Oficial.

În cadrul unei conferințe de presă, lidera PAS, Maia Sandu, a spus că Legea cetățeniei „prin investiție” va permite cetățenilor cu trecut dubios să legalizeze banii „murdari”.

„În august, anul trecut, PAS a informat despre pericolul punerii în aplicare a Legii cetățeniei prin investiție. Am solicitat atunci suspendarea acestei Legi prin neadoptarea de către Guvern a cadrului normativ a punerii Legii în aplicare până la acceptul partenerilor de dezvoltare. Legea permite acordarea cetățeniilor RM pentru străini în valoare de 100 mii euro și cei care investesc în imobil, în hârtii cu valoare de stat câte 250 euro. Riscurile Legii au fost semnalate și de CNA. Cumpărătorii acestor cetățenii nu vor fi cetățenii UE pentru că nu au nici un motiv de a investi în economia măcinată de corupție. Rămân 2 categorii de beneficiari: oamenii de afaceri din Federația Rusă, statele asiatice, America Latină și cetățenii care au participat la furtul miliardului. Chiar dacă am depus sesizările necesare la Guvern și la Procuratura Generală, punerea în aplicare a acestei Legi nu a fost stopată”, a spus Maia Sandu.

Membrul Biroului Politic Permanent Național al PAS, Sergiu Litvinenco, a menționat că amendamentele aduse Legii vor favoriza unele categorii de cetățeni. „Pe ultima sută de metri, la inițiativa unor deputați, au fost introduse în Lege unele amendamente, ce schimbă esența Legii inițiale. Ei au propus ca decretele de acordare a cetățeniei să nu fie publicate în Monitorul Oficial și să se renunțe la limitarea de acordare a 5 mii cetățenii. În ultima versiune s-a propus ca aceste decrete să fie publicate în Monitor, dar fără a fi indicat numele, doar numărul dosarului, ceea ce nu schimbă prea multe. Cei care vor obține aceste cetățenii nu vor fi cunoscuți – fie ei mercenari, teroriști, aflați în lista persoanele care SUA sau UE le-a impus sancțiuni, etc. În Legea din 2016 se spune clar că nu vor fi acordate mai mult de 5 mii de cetățenii. În amendament se spune că Legea deschide calea acordării cetățeniei rudelor unei persoane care o solicită. Adică dacă eu solicit cetățenia, rudele mele, de asemenea, pot beneficia de ea”, a spus Litvinenco.

În context, PAS solicită Președintelui țării să restituie Legea Parlamentului și să sesizeze CC; solicită abrogarea Legii în cauză și menționează că vor publica un proiect de Lege ce ar putea fi preluat de unii deputați spre a fi promovat. De asemenea, PAS va sesiza prin scrisori de informare toate instituțiile internaționale, partenerii de dezvoltare a RM.

Cristina Parfeni

Share