La Complexul Etno-Cultural Vatra va avea loc un ospăț medieval cum nu s-a mai văzut

La Complexul Etno-Cultural Vatra va avea loc un ospăț medieval cum nu s-a mai văzut

Toți localnicii și turiștii sunt poftiți la o incursiune în timpuri medievale! Teritoriul Complexului Etno-Cultural Vatra va fi animat de pe 23 până pe 24 iunie de sute de cavaleri, domnițe și meșteșugari membri ai cluburilor de reconstituire istorică din Polonia, Ucraina, Belorusia și Moldova, informează Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă, la un festival medieval nu se poate fără un ospăț medieval pe măsură. Așa că, oaspeții vor avea la dispoziție și un târg de produse tradiționale și artizanale, pe lângă ospățul domnesc propriu-zis.

La Vatra va fi reînviat cavalerismul medieval și atmosfera recepțiilor medievale. Toți cei prezenți vor fi tratați ca niște oaspeți de onoare ai curții regale de pe vremuri. La ordinea zilei vor fi bucate delicioase specifice epocii, spectacole muzicale, dansuri cu foc și reprezentații artistice de colorit medieval.

Cel mai onorabil și memorabil ospăț al anului va fi și teatral. Între show-urile culinare vor avea loc interludii dramatice, muzicale și dansuri, care vor desăvârși plăcerea unui ospăț cavaleresc.

Până pe 10 iunie, puteți procura bilete cu 70 lei pentru o zi și 100 lei pentru 2 zile, iar grupurile organizate de peste 20 de persoane vor putea achiziționa bilete cu 50 lei pentru o zi și 70 lei pentru 2 zile. Biletele pot fi cumpărate online pe www.afisha.md.

Intrarea este gratuită pentru toți doritorii până la ora 11:00. Nu au nevoie de bilete copiii de până la 12 ani.

Mai multe detalii găsiți pe pagina de Facebook: Festival Medieval 2018 Vatra și pe http://vatrafest.com/ro/ospat-medieval-nunta-domneasca.

ADS_9249

ADS_9333

ADS_9856

max_2086

medieval-(3)

medieval3

Dina Roșca

Share