Consilierii socialiști au susținut o conferință de presă în fața sediului Platformei DA. Care e motivul

Consilierii socialiști au susținut o conferință de presă în fața sediului Platformei DA. Care e motivul

Consilierii municipali ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au organizat, astăzi, o conferință de presă, în cadrul căreia l-au acuzat pe Andrei Năstase de privatizare ilegală a patrimoniului cultural – clădirea actuală a Platformei Demnitate și Adevăr de pe strada 31 august 1989.

Consilierul socialist, Victor Poleacov, a declarat că, actualul sediu al Platformei DA aparține publicației periodice „Glasul Națiunii”, fondatorul căreia este Vasile Năstase.

„Momentul cel mai important – în 2006 s-a adresat către Primărie și a solicitat să fie privatizată clădirea, însă i s-a refuzat. După care s-au adresat în instanța de judecată pentru ca să se folosească de o cale ilegală și să privatizeze locul în cauză. Clădirea este un monument de arhitectură, de importanță națională și conform legii cu privire la administrarea și deetatizarea proprietății statului, clădirea care constituie monument de arhitectură este strict interzisă privatizării. În 2008 s-a emis o hotărâre prin care a fost recunoscut dreptul publicației „Glasul națiunii” la privatizarea imobilului, însă, adresându-se Direcției economice, reforme și relații patrimoniale, a fost dat un răspuns larg că nu poate fi privatizată din motiv că această clădire este un monument de arhitectură. Însă nu s-au oprit aici, s-au adresat repetat în instanță, după care această a emis o altă decizie prin care a recunoscut dreptul „Glasului națiunii” de a privatiza clădirea”, a explicat socialistul.

Victor Poleacov a menționat că socialiștii au protestat ani la rând pentru a fi stopate acțiunile ilegale, în urma cărora se înstrăinează hectare de teren, zeci de imobile, care se privatizează în mod fraudulos, în detrimentul legislației RM. „Așa dl. Năstase, vrea să se bată cu corupția?! Eu foarte mult sper că dvs. veți înțelege că Andrei Năstase nu va lupta cu toate ilegalitățile din municipiu. Or un asemenea exemplu clar demonstrează că personal este complice al acestor ilegalități. De aceea, la 3 iunie, eu sper că noi toți vom face o alegere corectă și noi toți vom vota o persoana care a demonstrat ani în șir că luptă cu corupția, că trebuie abolite aceste practici ilegale. În 3 iunie cu toții să votăm Ion Ceban”, a conchis socialistul.

De menționat că, în timp ce socialiștii își desfășurau conferința de presă în fața sediului Platformei DA, pe pragul clădirii membrii Platformei protestau cu pancarte.

Mihaela Rotari 

Share