400 de localități din Republica Moldova se vor înfrăți cu 400 de localități din România, în acest an

400 de localități din Republica Moldova se vor înfrăți cu 400 de localități din România, în acest an

Aproape 200 de primari din România și Republica Moldova s-au reunit în cadrul celei de-a III-a reuniuni a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM), potrivit unui comunicat al Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova.

În cadrul reuniunii primarii au semnat, în unanimitate, o declarație-apel în adresa autorităților centrale din România și R. Moldova prin care se cere, între altele, intensificarea procesului de descentralizare, organizarea anuală a unei ședințe comune a guvernelor de la București și Chișinău, cu participarea reprezentanților APL, uniformizarea legislației între cele două state, etc.

Cei prezenți au avut ocazia să transmită din mână în mână flacăra Centenarului. Flacăra urmează ca până la 1 decembrie să treacă prin toate satele, comunele și orașele din cele două state. Ideea aparține Teodorei Marilenei Alecse, secretarul comunei Lungani, județul Iași.

Președintele CALM Tatiana Badan a declarat că pe parcursul acestor 5 ani s-a intensificat procesul de înfrățiri. Tot în această perioadă a fost modificat cadrul legal din România, care acum permite consiliilor locale să decidă direct privind finanțarea proiectelor în comunitățile locale din RM, cu care au stabilite înfrățiri. „Toate aceste rezultate demonstrează că CALRRM este pe calea cea bună și că implicarea cât mai largă și directă a APL în toate aceste procese de dezvoltare și modernizare a comunităților locale din ambele state este practic unica abordare valabilă și efectivă. Iată de ce considerăm că este necesar să consolidăm această structură și platformă comună a APL din ambele state, inclusiv prin formalizarea și recunoașterea ei oficială la nivel național, european și internațional. În acest sens, CALRRM trebuie să devină un actor important regional și un exemplu pentru alte țări de unificare a forțelor colectivităților locale.”

Prezent la eveniment, Virgil Alin Chirilă, secretar de stat din partea ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România le-a spus aleșilor locali că ministerul pe care îl reprezintă a emis zilele acestea avizul prin care România poate fi utilizată în sintagma CALRRM. „Sunt aici să-mi dați teme și împreună să le rezolvăm.”

Potrivit Angelei Munteanu, consilierul premierului Pavel Filip, există toată deschiderea din partea Guvernului Republicii Moldova pentru a avea un dialog constructiv și a asigura o colaborare eficientă cu APL și susținerea tuturor proiectelor implementate la nivelul APL, care vin în suportul tuturor cetățenilor. „Experiența României în diferite domenii este extrem de relevantă pentru țara noastră și ne dorim ca aceasta să fie preluată atât la nivel local, cât și central. Ne dorim să construim niște relații pragmatice, bazate pe interesul cetățenilor, care să ne aducă rezultate frumoase.”

Ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță a invitat autoritățile locale să participe în toate proiecte finanțate de România și Uniunea Europeană pentru a aduce beneficii locuitorilor comunităților pe care îi reprezintă. „Menționez întreaga deschidere și disponibilitate din partea partenerilor din România de a se implica în elaborarea și implementarea unor proiecte comune, transfrontaliere, în beneficiul comunităților locale de pe cele două maluri ale Prutului.”

Potrivit Directorului IDIS Viitorul Igor Munteanu, CALM a reușit în ultimii ani să consolideze o masă critică de oameni care își doresc să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale și în același timp a adus mai mult curaj printre autoritățile locale din Republica Moldova. „Comparativ cu România, noi rămânem în urma dezvoltării locale și regionale și evident că trebuie să creștem ritmurile de apropiere a standardelor de descentralizare, de dezvoltare locală.  Trebuie să ajutăm CALM-ul să devină o asociație și mai puternică în raport cu Guvernul, trebuie să spunem că în ultimii ani, din păcate, Republica Moldova a omis unele etape în dezvoltarea locală. Dacă în anul 2013 ajutorul extern era de 3,4% din PIB, în 2018 acesta a ajuns la 0,4%. Acest lucru vorbește despre faptul că Republica Moldova nu poate primi suficient ajutor pe cât ar avea nevoie. În aceste circumstanțe, APL trebuie să consolideze această mișcare spre Europa, România, pentru că această opțiune ajută la creșterea bunăstării cetățenilor.”

Mihaela Rotari

Share