Acțiune de comemorare la Cimitirul Eroilor Români din Chișinău: „Pe această bucățică de cimitir, noi suntem în Europa”
Asociația „UNIREA – ODIP” a organizat un eveniment de comemorare a eroilor români căzuți în lupte, informează Oficial.
Evenimentul a început cu o slujbă de pomenire, la care au participat mai mulți preoți.
Mai târziu, colonelul în rezervă, Andrei Covrig, a vorbit despre rolul ostașilor români căzuți la datorie.
„Toți cei care sunt în funcții ar trebui să înțeleagă că, pe această bucățică de cimitir, noi suntem în Europa. Să ne adunăm aici cât mai des și să mulțumim eroilor. Noi suntem din neamul românesc, lucrul acesta trebuie să-l recunoaștem și trebuie să ne mândrim cu aceasta. Suntem din neamul lui Ștefan cel Mare și al lui Alexandru cel Bun”, a precizat el.
La sfârșitul evenimentului, a avut loc o depunere de flori în memoria celor căzuți în lupte.
Mihaela Conovali