Numărul de doctoranzi s-a diminuat. Iată și alte date oferite de BNS!

Numărul de doctoranzi s-a diminuat. Iată și alte date oferite de BNS!

Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind activitatea de doctorat şi postdoctorat în anul 2017. 

În anul 2017, studiile superioare de doctorat (ciclul III) s-au desfășurat în 46 școli doctorale, organizate în 19 instituții de învăţământ superior, unele dintre acestea formând consorții, parteneriate naționale și internaționale cu alte instituții de învățământ superior și instituții de cercetări științifice. Totodată, constatăm o coexistență a celor 2 forme de doctorat, pe lângă doctoratul care este considerat ciclul III de studii superioare, există și doctoratul postuniversitar, care este în proces de lichidare (pentru doctoranzii înmatriculați până în 2015) și care își finalizează studiile în 19 instituții de învățământ superior și 28 instituții de cercetări științifice.

În anul de referință numărul total de doctoranzi a constituit 1622 persoane1 , dintre care circa 80 la sută (1279 persoane) au urmat programe de doctorat superior (ciclul III). Peste trei sferturi din totalul de doctoranzi (77,6%) erau înscrişi la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă. Comparativ cu anul 2016 numărul total de doctoranzi s-a diminuat cu circa 100 persoane.

Ponderea femeilor în totalul doctotanzilor este mai mare decât cea a bărbaților, cu 11,4 puncte procentuale (55,7% feminin și 44,3% masculin).

În anul 2017, numărul doctoranzilor care au studiat cu finanţare de la buget a constituit 947 persoane, reprezentând 58,4% din numărul total. Dintre aceștea, 700 au urmat studiile la forma de învățământ cu frecvenţă redusă (73,9%) şi 247 – cu frecvenţă (26,1%). Scăderea numărului de doctoranzi s-a înregistrat atât în cazul persoanelor cu finanțare de la buget (cu 6,1%), cât și a celor în bază de contract (cu 4,8%).

Domeniul preponderent în distribuţia doctoranzilor pe domenii ştiinţifice este cel al ştiinţelor sociale şi economice (897 persoane sau 55,3%). Totodată, în cadrul acestui domeniu 38% dintre doctoranzi erau înscriși la specialitățile științelor juridice, câte 21% au urmat programe din științe ale educației și științe economice, 17%  ̶  din științe precum cele sociale și jurnalism, şi altele (ştiinţe militare și informații (3%)).

Mai puțin căutate de doctoranzi sunt domeniile știinţe inginereşti şi tehnologii (5,4%) și științe agricole (2,4%).

Repartizarea doctoranzilor pe domenii ştiinţifice în funcție de gen remarcă faptul că unele domenii sunt predominate de femei, precum ştiinţe umaniste (69,0%), științe medicale (60,8%) și știinţe sociale şi economice (56,2%), altele ca ştiinţe inginereşti şi tehnologii (76,1%), ştiinţe agricole (61,5%) și științe ale naturii (53,0%)  ̶  de bărbați.

Structura doctoranzilor pe grupe de vârstă este următoarea: 5,8% din totalul doctoranzilor aveau vârsta de până la 25 ani, 36,2% se aflau în grupa de vârstă 26-30 ani, 21,3% aveau vârste între 31-34 de ani, 15,2% – 35-39 de ani şi 21,5% aveau vârsta de 40 ani şi peste. La nivelul anului 2017 ponderea tinerilor doctoranzi cu vârsta de până la 30 ani a înregistrat o scădere de circa 6 puncte procentuale (42,0% față de 47,9% în anul 2016).

În anul 2017 la studii superioare de doctorat au fost înmatriculate 436 persoane (exclusiv cei străini), cu 4,4% mai puţin decât în anul anterior. Scăderea numărului de doctoranzi înmatriculaţi s-a înregistrat la învățământul cu frecvenţă (cu 25,4%), concomitent cu o creștere la cel cu frecvenţă redusă (cu 4,7%).

Se remarcă reducerea numărului de înmatriculări la femei (cu 11,9% față de 2016), odată cu creșterea  ̶  la bărbați (cu 5,6%), deși proporția femeilor înmatriculate rămâne a fi superioară celei a bărbaților (52,8% feminin față de 57,2% în 2016). La fel, putem menționa că reducerea a fost de 1 persoană din 5 femei înmatriculate cu finanțare de la buget.

În comparație cu anul 2016 se remarcă creșterea ponderii doctoranzilor înmatriculaţi în bază de contract cu frecvența redusă în numărul total de doctoranzi de la frecvență redusă (cu 6,1 p. p).

În anul 2017 studiile de doctorat postuniversitar au fost absolvite de 410 persoane sau cu 12,9% mai mult comparativ cu anul anterior. Dintre acestea, 57 la sută au finalizat studiile cu finanțare de la buget. Din perspectiva de gen, remarcăm o pondere superioară a femeilor absolvente (55,1%) şi totodată o micșorare a acesteia cu 4,7 puncte procentuale faţă de 2016.

În anul 2017, numărul doctoranzilor străini a constituit 315 persoane, majoritatea fiind din România (267 persoane sau 84,8%). La fel, putem evidenția așa țări precum Israel (6,0%) și Turcia (3,2%). Comparativ cu anul 2016 numărul doctoranzilor străini este în creștere cu 28 la sută.

În anul 2017, numărul total al postdoctoranzilor a constituit 30 persoane; înmatriculate la postdoctorat au fost 15 persoane, iar numărul absolvenţilor a fost de 17 persoane. Practic trei sferturi dintre postdoctoranzi sunt femei.

Mihaela Rotari

Share